Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Portugheză că Institutul pentru Mare şi Atmosferă (IPMA) a instituit până marţi, ora 21,00, cod galben de temperaturi ridicate pentru districtele Braganca, Evora, Vila Real, Beja, Castelo Branco şi Portalegre, cu maxime care pot ajunge la 40 grade Celsius, existând posibilitatea de propagare a incendiilor de vegetaţie.
Potrivit unui comunicat de presă al MAE, cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Lisabona: +351.213.968.812, +351.213.979.982, +351.213.966.463, +351.213.960.866, apelurile la ultimele două numere de telefon fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanenţă. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Lisabona: +351927411628.
De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecţie Civilă avertizează că luni, 22 iulie, există un risc ridicat de incendiu de vegetaţie (grad 4 din 5), pe fondul vântului şi al temperaturilor ridicate pentru regiunea Attica, Insula Eghina, Insula Salamina şi sudul Insulei Evia.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Atena: +30 210 6728879, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă, se arată într-un comunicat de presă transmis duminică de MAE. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanenţă al Ambasadei României în Republica Elenă +30 6978996222 şi cel al Consulatului General al României la Salonic +306906479076.