Stres, insomnie și dureri se spate! Cam asta îi așteaptă, aproape în fiecare zi, pe navetiști. La toate aceste “beneficii” am mai putea adăuga manelele date la maximum de șoferul microbuzului și “odorizantele umane”, care uită să-și schimbe “rezervele”…
Doamne ajută! Am pornit!
Printre câteva mătănii și rugăciuni spuse în gând, ne urcăm într-unul dintre microbuzele care pleacă zilnic din Autogara Nord Focșani. Ne așteaptă un drum de 30 de minute până într-una din localitățile apropiate de municipiul reședință de județ. Rugăciunile și mătăniile sperăm că ne vor ajuta să parcurgem cu bine drumul național E85 care, în ultima vreme, pare să fie un magnet pentru accidente.
Microbuzul se oprește la peronul din autogară; lumea din stație se îmbulzește să prindă un loc în față sau pe banca din spatele șoferului. “Am rău de mașină și vomit, nu pot să stau în spate!”, spune pe un ton nervos un bărbat îmbrăcat în blugi și cu un maiou negru, care lasă la vedere o zână albastră tatuată pe brațul drept. “Mergeți mai în spate că este loc”, se aude din față. Este șoferul, care cu un ochi la restul de bani și la biletul pe care trebuie să-l dea călătorilor, iar cu celălat ochi țintit spre scaunele microbuzului, dirijează “traficul” în interiorul autovehiculului.
“Plătesc și am condiții”
Când sunt prea mulți călători nu este bine, când nu sunt deloc iar nu este bine, cine să mai înțeleagă! Puși pe fugă de condițiile precare puse la dispoziție de transportatori, unii oameni preferă să facă naveta cu mașina personală ori aleg să-și caute gazdă în oraș. “Plătesc și am condiții”, asta ne spune o tânără, care până luna trecută, în iunie, a făcut naveta cu microbuzul de acasă până la un liceu din municipiu. “Trebuia să mă trezesc cu două ore mai devreme, să mă pregătesc și apoi să plec în stație. Făceam cam 10-15 minute de mers pe jos până la cea mai apropiată stație de microbuz, dar nu aveam de ales”, a adăugat fata, care luna aceasta s-a mutat la gazdă ca să se poată angaja.
De ce fuge lumea de maxi-taxi?
Canapele rupte, arcuri ieșite prin căptușeală, perdele murdare, gume lipite sub scaune și, uneori, noroi lăsat în urmă de alți călători. Asta este descrierea pe care o putem face atunci când circulăm cu unele mijloace de transport în comun, nu doar din Vrancea, ci și din județele învecinate, confortul fiind în astfel de cazuri o noțiune vagă pentru cei obișnuiți cu microbuzele “mâncate” de ani și de nepăsare. Rugina “mușcă” încet, încet din tabla autovehiculelor, iar vopseaua albă se “tocește” mai repede decât tocurile unei mirese care a dansat toată noaptea… Doar nu toate sunt așa, sunt și microbuze în care își face plăcere să urci.
Naveta este o alternativă bună pentru cei care locuiesc în apropiere de Focșani sau pentru aceia cărora șeful de la serviciu ori școală unde predau le decontează abonamentul. Valoarea decontărilor se calculează în funcție de kilometrii parcurși și preț. “Școala îmi decontează abonamentele de la microbuz. Primesc jumătate din sumă, dar sunt mulțumită că vin în fiecare zi acasă”, spune Andreea, elevă la un liceu din Focșani, pe care am surprins-o citind în stația de la Electrica. “Mă trezesc în fiecare dimineață la 7, îmi beau cafeaua la magazin, în sat, și după, plec în stație. Acum, vara, mă duc cu fructe, cu plante pentru ceai în piață… am doamnele mele”, spune Geta, o femeie înconjurată de bagaje voluminoase din care ies crenguțe de vișini și fel de fel de mirosuri de plante amestecate cu … miros de transpirație.
Vara este cald, iar la înghesuială odorizantele agățate de șofer la oglinda din față nu răzbat drumul lung printre călătorii care stau ca sardinele în conservă, lipiți unul de altul și în suc propriu! “Dați biletele în spate, închideți ușa și hai să mergem!”! Este strigătul de “luptă” al șoferului, care ne îndeamnă să ne așezăm bine în scaun și să ne pregătim pentru “drumeție”.
Toate drumurile duc acasă
Pe scaunul din față, pe băncile din spate, în picioare sau pe vine, navetiștii pleacă, zi de zi, în aventura vieții lor pe drumul lung sau scurt de acasă până la serviciu și înapoi. Numai controalele celor de la ISCTR (Inspectoratul de Stat pentru Control în Transport Rutier) mai golesc microbuzele și buzunarele patronilor! În rest, oamenii ori aleg să se supună condițiilor, ori apelează la variante alternative. Orice ar alege, știu sigur că toate drumurile duc în cele din urmă acasă.
