Elevi din Biliești, la Vatican după ce au câștigat un concurs privind protecția mediului înconjurător

0
242

Școala Gimnazială nr. 1 Biliești a câștigat locul I la concursul național „Change Architects” – Nivelul 1 Inițiere, cu proiectul „Un mediu curat – un viitor asigurat!”. Premierea elevilor implicați în proiect a avut loc pe 16 iulie. Ei vor merge, la sfârșitul lunii noiembrie, în vizită la Vatican, consturile cu cazarea și masa fiindu-le asigurate. Transportul va fi plătit de elevi, aceștia putând fi însoțiți de un părinte, alături de cadrele didactice.

Grupul, format din 15 elevi implicați în program, cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani, alături de profesor de biologie Alina Dragomir, care le-a fost coordonator, a fost sprijinit și de ceilalți elevi ai școlii, de întreaga comunitate, mai ales că proiectul a urmărit rezolvarea problemei deșeurilor din comunitate. Elevii au identificat cauzele problemei, ajungând la concluzia că această problemă poate fi o cauză la rândul ei pentru o altă problemă, identificată tot de ei, respectiv cea a înmulțirii câinilor fără stăpân, care se hrănesc din gunoaie.

În acest scop, elevii au participat la acțiuni de ecologizare, au realizat petiții de informare a localnicilor, au realizat două tomberoane din bidoane strânse în cadrul ecologizării, care au fost amplasate la o stație de autobuz și în vecinătatea grădiniței din comună. Elevii au lucrat la acest proiect din luna martie și până pe 13 iunie. Directorul școlii, Mariana Violeta Grigorică, a transmis: „Eu îi felicit pe toți elevii implicați, pentru că inițiativa lor a avut un impact asupra comunității, ceilalți copii și oameni din comună conștientizând mai mult importanța mediului în care trăim”.

La nivelul doi al aceluiași concurs, câștigători au fost elevii de la Școala Gimnazială „Profesor General Gheorghe Gheorghiu” Gologanu, cu proiectul „Să începem cu Noi! N=Naturali, O=originali, I=Ingenioși”.

Change Architects este o organizație cu sediul în comuna Câmpineanca, ce se adresează copiilor cu vârste între 8 și 18 ani care vor să participe la competiții pe parcursul anului școlar. Sunt aleși profesori care sunt pregătiți și care primesc suport în aplicarea pașilor specifici. Elevii formează echipe și aplică propriile proiecte, care au ca scop rezolvarea problemelor din jur, devenind astfel sursă de inspirație pentru cei din jur.

Change Architects este o inițiativă educațională dezvoltată de Asociația AllGrow, ce are ca scop desfășurarea de activități pentru dezvoltarea socio-economică durabilă a comunităților și de conservare a naturii și a patrimoniului istoric.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here