Un adolescent de 15 ani a fost arestat vineri, pentru a treia oară în jumătate de an. El a fost reţinut joi, după ce poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Focşani i-au documentat activitatea infracţională, iar vineri a fost prezentat magistraţilor de la Judecătoria Focşani cu propunere de arestare preventivă şi a primit mandat pentru 30 de zile. Potrivit unor surse, băiatul este suspectat de comiterea a cinci infracţiuni de furt, fiind vorba de sustragerea unui telefon mobil, a unei biciclete, dar şi fapte comise în sediile unor societăţi comerciale.
„(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Dispune arestarea preventivă a inculpatului minor V(…) C(…) GEORGE, pentru săvârșirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19.07.2019, ora 13:00 şi până la data de 17.08.2019, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 19 iulie 2019, ora 09.45“, este decizia instanței de judecată.
Adolescentul este client vechi al poliţiştilor. Prima dată a ajuns în faţa judecătorilor cu propunere de arestare în luna ianuarie a.c., după ce oamenii legii au stabilit că este autorul a aproximativ 20 de spargeri de maşini, fapte comise pe raza municipiului Focşani. “Poliţiştii Biroului de Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Focșani , au identificat patru minori (printre care şi adolescentul arestat vineri –n.r.), bănuiți în mai multe cauze de furt din auto săvârşite pe raza municipiului Focșani, în perioada 3-11 ianuarie a.c.. Din cercetări s-a stabilit faptul că în timpul nopții, cei patru minori se deplasau pe străzile din municipiul Focșani iar unul dintre aceștia, în vârstă de 14 ani (adolescentul arestat vineri–n.r.) din județul Tulcea, prin forțarea butucului portierei, ar fi pătruns în interiorul a 18 autoturisme, majoritatea taxiuri, de unde ar fi sustras diverse bunuri, timp în care ceilalți minori ar fi supravegheat zona. Ulterior, valorile sustrase ar fi fost împărțite între cei în cauză, prejudiciul ridicându-se la peste 5700 lei. Pentru documentarea activității infracționale a celor în cauză polițiștii au efectuat patru percheziții domiciliare, două pe raza municipiului Tulcea și două pe raza municipiului Focșani (…)”, transmiteau poliţiştii vrânceni în luna ianuarie, prin intermediul unui comunicat de presă. În dosarul spargerii celor aproximativ 20 de maşini el a fost deja trimis în judecată.
Instanţa nu i-a dat atunci mandat, magistraţii respingând propunerea de arestare preventivă şi dispunând măsura arestului la domiciliu. Băiatul nu s-a speriat şi nici nu s-a liniştit. El a continuat să comită infracţiuni, astfel că la finele lunii martie a ajuns din nou în faţa judecătorilor cu propunere de arestare. Era bănuit de spargerea altor 14 maşini, dar şi de conducere fără permis. Atunci, pe numele lui a fost emis mandat. “(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului minor V (…) C (…) –G (…), pentru săvârşirea infracţiunilor de furt calificat (…), furt în scop de folosinţă (…) şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere (…) pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 29.03.2019 şi până la data de 27.04.2019, inclusiv (…)”, au stabilit atunci magistraţii.
După această hotărâre a instantei băiatul a stat o lună şi jumătate în arest. Asta pentru că la jumătatea lunii mai, instanţa i-a verificat măsura preventivă şi a stabilit că nu se mai impune ca adolescentul să stea în arest preventiv, măsura fiind înlocuită cu cea a controlului judiciar. “(…) înlocuieşte măsura arestării preventive a inculpatului V (…) C (…)–G (…), dispusă prin Încheierea din data de 29.03.2019, pronunţată de Judecătoria Focşani (…), cu măsura controlului judiciar pe o durată de 60 zile (…), au hotărât magistraţii Judecătoriei Focşani în data de 17 mai.
După ce a ieşit din Penitenciarul de la Tichileşti, adolescentul nu s-a liniştit. Deşi se afla sub măsura controlului judiciar şi ştia că dacă va mai comite fapte penale va ajunge din nou în arest, minorului nu i-a păsat şi a continuat să fure. Astfel, după ce i-au probat activitatea infracţională, anchetatorii au dispus din nou reţinerea lui, joi, şi prezentarea la instaţă, vineri, când a fost emis mandat de arestare preventivă pe numele său.