”Pacientul acoperit”, parte a strategiei anticorupţie a Ministerului Sănătăţii

0
158

Ideea trimiterii unui ”pacient acoperit” în spitale este de fapt o parte a strategiei anticorupţie pe care Ministerul Sănătăţii trebuie să o aplice până în 2020, a precizat, marţi, ministrul PSD Sorina Pintea. „Nu este o idee a mea, este o parte a strategiei pe care Ministerul Sănătăţii trebuie să o implementeze până în 2020 – povestea cu pacientul misterios. Deja am început să facem aceste verificări şi am câteva exemple negative, şi nu mă refer doar la medici”, a declarat Sorina Pintea într-o intervenţie telefonică la România TV. Ea a dat exemplul unei persoane care a mers la un spital pentru a face consultaţiile obligatorii pentru şcoala de şoferi şi căreia i s-a cerut tariful legal, plus o sumă „pentru celeritate” de către un personal auxiliar.

Trimiterea ”pacienţilor sub acoperire” în spitale a început de trei săptămâni, a spus Sorina Pintea, până acum având loc cinci astfel de acţiuni. Un angajat dintr-un spital din Bucureşti a fost concediat după ce a luat bani de la un pacient „sub acoperire”, a anunţat,  ministrul Sorina Pintea.”În acest moment, o persoană a părăsit spitalul. (…) Este o parte a strategiei anticorupţie pe care trebuie să o aplicăm, iar în momentul în care gradul de satisfacţie al pacientului scade, până la urmă trebuie să luăm cu toţii nişte măsuri şi trebuie să ne ridicăm şi noi semne de întrebare. (…) Pentru unii care nu respectă nişte reguli nu trebuie să sufere toţi care lucrează în sistemul medical. Până la urmă trebuie să învăţăm că există nişte reguli şi trebuie să le respectăm”, a menţionat ministrul Sănătăţii, care a precizat că se referă doar la cei care condiţionează actul medical.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here