A fost semnat contractul de finanțare la proiectul „Reabilitare energetică și lucrări conexe Galeriile de Artă”

0
162

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnat ieri contractul de finanțare pentru proiectul intitulat „Reabilitare energetică și lucrări conexe Galeriile de Artă”. Valoarea totală a contractului este de 1.350.391,28 lei lei (285.494 euro), din care finanțarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului, din fonduri europene este de 1.273.561,10 lei lei (269.251 euro), ceea ce reprezintă 98% din valoarea totală eligibilă aprobată, acesta fiind finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor.

Obiectivul general al proiectului vizează creșterea eficienței energetice în clădirea publică Galeriile de Artă, cu adresa Județul Vrancea, Municipiul Focșani, B-dul Unirii, nr. 57A prin derularea de lucrări de intervenție cu scopul termoizolării clădirii, modernizării instalației de preparare și distribuire a agentului termic și a apei menajere, instalarea sistemelor de climatizare, modernizarea instalației de iluminat, inclusiv utilizarea de surse regenerabile pentru asigurarea necesarului de energie, precum și alte lucrări conexe. Perioada de implementare a proiectului este de 23 de luni, 1 iunie 2019 – 30 aprilie 2021.  Consiliul Județean Vrancea va reabilita în următorii ani încă o clădire din municipiul Focșani în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene.

Sursa foto: Facebook/Centrul Cultural Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here