Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Luni 23 Decembrie 2024. Nr 6785

VIDEO: Poetul nevăzător Ionel Nistor, aniversat la 83 de ani

Luni, 15 iulie, poetul nevăzător Ionel Nistor a împlinit vârsta de 83 de ani. Cu ocazia acestui eveniment, preşedintele filialei județene Vrancea a Asociației Nevăzătorilor din România (ANR), Dorina Nanu, alături de Elena Smighelinschi, în colaborare cu Corina Aiacoboae, bibliotecar la Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea, prof. dr.Teodora Fîntinaru, reprezentant al Bibliotecii și Alexandra Vlăsie, membră a filialei, l-au vizitat pe poet în ziua aniversării frumoasei vârste. Ca simbol al aprecierii pentru întreaga sa carieră, pentru poeziile și epigramele scrise, doamnele i-au dăruit sărbătoritului un buchet de flori, materiale audio înregistrate cu câteva din versurile sale și momente de bucurie, discutând alături de fiii Iulian și Traian Nistor și soția poetului, Elena Nistor.

Ionel Nistor s-a născut în Mărășești, la 15 iulie 1936. Din 1942 s-a mutat cu familia în Focșani, unde a urmat cursurile Liceului “Unirea”. În 1971, după absolvirea cursurilor postuniversitare ale Facultății de ziaristică, este numit redactor-șef la ziarul “Milcovul”, unde a lucrat până în 1994, când se pensionează. În această perioadă coordonează apariția suplimentului literar “Milcovia”, a gazetei “Unirea” și a unei culegeri de colinde și poezii de Crăciun. În 1994-1996 editează, în calitate de fondator, gazeta “Democrația”, după 1998 editează ca redactor-șef „Curierul economic” , iar la revista “Focșanii” este redactor coordonator. După 2010 trăiește revelații poetice cărora le dă expresie în volumele de versuri “Acorduri tårzii”-2010, “Flori alese”-2012, “Hora sentimentelor”-2013,“Vinul și viața” – 2014.

“Dacă nu aveam aceste probleme poate aveam altceva de făcut…proză, spre exemplu. În 2005, când mi s-a agravat boala, am început să scriu poezii. Poeziile se scriu mai repede, le creezi, le memorezi , apoi le dictezi”, spune cu o voce caldă, dar fermă domnul Nistor. Este foarte mândru de poeziile dumnealui, îmi povestește că a fost onorat ca d-ra Teodora Fîntînaru, fost director al Bibliotecii Județene Vrancea să scrie cuvântul înainte la “Hora sentimentelor.” Poemul „Călător printre stele” a fost distins cu locul al III-lea la Concursul Internațional de creație literarā „Pașii Profetului” – ediția a XXVI-a 2017, la Oradea, concurs destinat poeților nevăzători. Acest poem a fost inclus în cartea „Printre stele” apărută în 2018. Anul acesta, domnul Nistor s-a clasat pe locul al II-lea la același concurs, locul III, obținându-l la concursul „Carmen Sylva”- ediția 2018. Concursul de creaţie literară ”Carmen Sylva”  este o întrecere tradițională, organizată de Asociaţia Nevăzătorilor din România și destinată scriitorilor amatori deficienţi de vedere din ţara noastră şi cuprinde trei secţiuni – poezie, proză şi jurnalism. Pentru prima dată în istoria concursului, în 2018 participanţii la secţiunea jurnalism au putut concura cu materiale publicate în decursul anului în revista braille „Litera noastră”, patru dintre colaboratorii publicaţiei putând fi astfel recompensaţi cu distincţii speciale. Juriul, condus de lector universitar doctor Iulian Băicuş, a acordat următoarele premii: Poezie – premiul I – Cătălin Constantin (Dâmboviţa); – premiul al II-lea – Mihai Babei (Botoşani); – premiul al III-lea – Ionel Nistor (Vrancea); – menţiune – Claudia Ţilia (Botoşani). Proză – premiul I – Marin Sandu (Dolj); – premiul al II-lea – Liliana Bădărău (Iaşi); – premiul al III-lea – Delia Elena Moise (Argeş); – menţiune – Mariana Vicky Vârtosu (Vrancea). Mulţumim tuturor pentru participare şi îi felicităm pe toţi concurenţii, pentru faptul că, au arătat cât de generos este potenţialul artistic al scriitorilor amatori deficienţi de vedere.” a menționat Dorina Nanu.

În anul 2017, Filiala Judeţeană Vrancea a ANR a organizat o serată culturală dedicată poetului nevăzător Ionel Nistor, la Sala de Lectura a Bibliotecii Judeţene „Duiliu Zamfirescu” Vrancea. În cadrul programului cultural au recitat din poemele lui Ionel Nistor, elevi ai claselor a IX-a şi a X-a de la Colegiul Naţional „Al. I. Cuza”, coordonaţi de profesor de limba şi literatura română, Ana Maria Norocea. De asemenea, din partea Bibliotecii Judeţene Vrancea, Corina Aiacoboae, bibliotecar la Sala de lectură şi Internet, a recitat din creaţia autorului.

Sursa foto: Facebook/ANR Filiala Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?