Dosare penale la regimul circulației rutiere
La data de 15 iulie a.c., ora 06.05, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Focșani au depistat un bărbat în vârstă de 35 ani, din Focșani, în timp ce conducea un autoturism pe raza municipiului Focșani, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 15 iulie a.c., ora 07.51, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Adjud, au depistat un bărbat în vârstă de 32 ani, din Onești, județul Bacău, în timp ce conducea un autoturism pe raza mun. Adjud, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
La data de 15 iulie a.c., ora 18.25, polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Nănești au depistat un bărbat în vârstă de 72 ani, din comuna Tătăranu, în timp ce conducea un autoturism pe DN23A, în localitatea Bordeasca Veche, comuna Tătăranu, jud. Vrancea, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat valoarea de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
IPJ Vrancea, 16 iulie 2019