Fotbal: Portughezul Diogo Salomao a semnat pentru FCSB

0
36

Mijlocaşul portughez Diogo Ferreira Salomao a semnat, marţi, un contract cu echipa de fotbal FCSB, a anunţat clubul pe site-ul său oficial. Extrema în vârstă de 30 de ani va purta tricoul cu numărul 24. ”Am fost foarte fericit când am fost contactat de FCSB, deoarece am considerat aceasta drept o recunoştinţă a lucrurilor bune pe care le-am făcut în România. Am venit la un club mare şi voi face tot posibilul pentru a ajuta echipa să-şi îndeplinească obiectivele. Am toate condiţiile pentru a performa aici, astfel încât abia aştept să mă bucur de fotbal alături de noii mei colegi. Sper să câştig titlul de campion şi să am şi evoluţii foarte bune în acest an”, a declarat fostul jucător al lui Dinamo.

Diogo Ferreira Salomao s-a născut pe 14 septembrie 1988, la Amadora (Portugalia), şi a început fotbalul la Estrella Amadora. A trecut, de-a lungul carierei, pe la Casa Pia, Real SC şi Sporting Lisabona, ultimul club cedându-l, în două rânduri, sub formă de împrumut, la RC Deportivo La Coruna. Între 2016 şi 2017 a evoluat pentru RCD Mallorca, pentru ca în vara lui 2017 să ajungă la Dinamo Bucureşti, pentru care a jucat în 61 de partide, a înscris de 15 ori şi a oferit 17 pase de gol. În perioada februarie-mai 2019 a evoluat pentru Al-Hazm, în Arabia Saudită. FCSB transferase luni un alt portughez, mijlocaşul Thierry Rua Moutinho, fost la CFR Cluj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here