LANSAREA CAMPANIEI „NOI VĂ INFORMĂM, VOI DECIDEȚI!”
În perioada iulie 2019 – iulie 2020, Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea în parteneriat cu Centrul de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea, Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Galați și Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea, vor desfășura activități în cadrul campaniei „NOI VĂ INFORMĂM, VOI DECIDEȚI!”
Scopul campaniei este de a reduce vulnerabilitatea tinerilor la consumul de droguri, traficul de persoane și delincvența juvenilă în rândul elevilor din învățământul gimnazial (clasele a VII a și a VIII a), liceal și profesional.
Obiectivele principale ale campaniei sunt:
– transmiterea unor noțiuni de bază privind infracțiunea și răspunderea penală;
– informarea tinerilor, care se află în situaţii de risc, cu privire la dimensiunea, formele de manifestare ale traficului de persoane și consumului de droguri, în contextul unei vulnerabilități crescute asociate utilizării internetului;
– sensibilizarea mediilor sociale (familii de proveniență și instituții de învățământ) cu privire la cauzele şi consecinţele acestor fenomene şi măsurile de prevenire adecvate;
– prezentarea consecințelor asociate unui comportament deviant în anturaje unde au fost semnalate persoane cu preocupări infracționale;
– promovarea unor modele pozitive de conduită şcolară şi profesională.
Campania a debutat cu o serie de activități desfășurate în Centrul de Agrement Gălăciuc, în perioada 5 – 12 iulie și va continua până la finalul anului școlar 2019-2020, beneficiari fiind 279 elevi și 22 cadre didactice prezente în tabără.
Activitățile au fost susținute de polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului Ordine Publică și Serviciul Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și specialiști din cadrul Centrului de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea și Centrul Regional Împotriva Traficului de Persoane Galați.
Sursa text și foto: IPJ Vrancea, 16 iulie 2019