Bilanțul celor 312 controale, efectuate vineri dimineață de polițiștii de la Rutieră în Focșani

0
1404

ACȚIUNI PENTRU MENȚINEREA CLIMATULUI DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ CIVICĂ

Vineri dimineață, peste 25 de polițiști au fost prezenți în stradă, pe raza municipiului Focșani, la toate ieșirile din oraș și au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea evenimentelor negative, astfel încât cetățenii orașului să se afle în siguranță. A fost astfel derulată o acțiune organizată pe linie rutieră, ce a avut drept scop verificarea respectării normelor rutiere de către participanții la trafic, fiind controlate cu această ocazie și transporturile de persoane și de material lemnos.

În urma celor 312 controale efectuate, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 9355 de lei. De asemenea, au fost reținute 3 de permise de conducere, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, retrase două certificate de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul rutier.

Exemple semnificative:

Pe str. Vâlcele din mun. Focșani a fost depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din mun. Focșani, care conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Acesta a fost sancționat contravențional în baza art.102, alin.3,  lit. a) din OUG 195/2002 rep., cu amendă în valoare de 1305 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Pe Bd. București, a fost depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din Mărășești,  care conducea o autoutilitară, având o alcoolemie de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.  Bărbatul a fost sancționat contravențional în baza art.102, alin.3,  lit. a) din OUG 195/2002 rep., cu amendă în valoare de 1305 lei și i-a fost suspendat dreptul de  conducere pe o perioadă de 90 de zile.

Pe DN 2M,  la intrarea în Focșani, a fost depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din Odobești, care conducea un autoturism, având 0,08 mg/l alcool pur în aerul expirat. A fost sancționat contravențional în baza art.102, alin.3,  lit. a) din OUG 195/2002 rep., cu amendă în valoare de 1305 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Pe DN 2M,  la intrarea în Focșani, a fost depistat în trafic un bărbat, de 48 de ani, din Păulești, jud. Vrancea, care efectua transport regulat de persoane pe traseul Vidra – Focșani, cu un microbuz,  având 7 pasageri în plus. A fost sancționat contravențional în baza art.148 pct.2, din HG 1396/2006, cu amendă în valoare de 870 de lei.

Un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din jud. Bacău, a condus o autoutilitară, având permisul de conducere suspendat. S-a întocmit dosar penal, în conformitate cu art. 335 al.2 Cod penal.

Sursa text: Biroul de presă al IPJ Vrancea, 12 iulie 2019

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here