Ediția: Miercuri 8 Ianuarie 2025 Nr. 6788
Ediția: Miercuri 8 Ianuarie 2025 Nr. 6788

GALERIE FOTO: Activități derulate de polițiști pentru prevenirea traficului de persoane

Activități pentru prevenirea traficului de persoane

 

În zilele de 10 și 11 iulie a.c., polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Serviciului de Ordine Publică și al posturilor de poliție Vulturu, Tâmboești și Chiojdeni au desfășurat activități pentru prevenirea traficului de persoane.

Astfel, în cadrul proiectelor „Vulturu, Tâmboești, Chiojdeni – o comunitate în siguranţă” – acţiuni comune pentru consolidarea cooperării între poliţie, administraţie publică şi comunitate, în vederea menţinerii unui  climat de ordine şi siguranţă publică, ce aparțin Programului de Cooperare Elvețiano-Român, beneficiari au fost cetățenii din cadrul comunelor mai sus menționate. Au fost prezentate cu această ocazie cauzele, vulnerabilitățile, metodele de racolare și cele de exploatare în cazurile de trafic de persoane.

 

Paşi pentru a nu deveni o victimă a traficului de persoane:

  • Ţi s-a făcut o propunere? – Verifică în detaliu orice ofertă primită!
  • Te-ai hotărât să pleci? – Lasă cât mai multe informații familiei și prietenilor!
  • Ţi s-a oferit sprijin la plecare? – Nu da nimănui actele de identitate!
  • Eşti deja în pericol? – Cere ajutorul oricărei persoane cu care intri în contact!
  • Cui te poţi adresa pentru a ajuta o victimă a traficului de persoane?

Poliţiei – la 112!

Misiunilor diplomatice ale României în străinătate

Liniei Telverde: 0 800 800 678

 

Biroul de presă al IPJ Vrancea, 11 iulie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?