Focșăneancă trimisă în judecată după ce a vândut haine de firmă contrafăcute

0
3922

O focșăneancă de 40 de ani a fost trimisă în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Problemele femeii au început în vara anului trecut, în urma unui control efectuat de polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea. Anchetatorii spun că inculpata a oferit spre vânzare, la un magazin din municipiu, produse care purtau fără drept numele unor mărci înregistrate, în timpul verificărilor în magazin fiind găsite 112 perechi de încălțări și 309 articole de îmbrăcăminte. În rechizitoriu se arată că prejudiciul creat prin activitatea ilegală a fost de 7.136 euro și 17.200 lei, bani pe care femeia a susținut că nu îi are pentru a-l achita. A fost trimisă acum în judecată întrucât a mai fost cercetată și în trecut pentru fapte similare.

La audieri, ea a declarat că nu știa că produsele pe care voia să le vândă sunt contrafăcute și că, de fapt, intenționa să le doneze unor persoane nevoiașe întrucât nu avea documente de proveniență. A mai susținut și că la momentul efectuării controlului de către polițiști, produsele „de firmă” nu erau în magazin, ci într-o magazie. Inculpata a mai menționat că hainele și încălțările au fost cumpărate de soțul ei în anul 2017 de la o societate din București, de la care nu a primit atunci documente, iar ulterior acestea nu i-au mai fost trimise așa cum stabilise inițial cu  vânzătorul.

Audiat în dosar a fost și soțul femeii, care le-a spus anchetatorilor că le-a achiziționat de pe un site, în urma unei lichidări de stoc, el fiind cel care a mers la București pentru a le aduce. La momentul achiziționării, vânzătorul nu i-a înmânat și documente de proveniență, stabilind cu acesta că i le va trimite ulterior prin curier, dar acest lucru nu s-a mai întâmplat.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here