GALERIE FOTO: Festival folcloric și de tradiții vrâncene, la Bîrsești

0
95

Vrâncenii de pe Valea Putnei au participat, ieri, la tradiționalul festival folcloric „Baba Vrâncioaia”. A fost a XI-a ediție a festivalului organizat de Consiliul Judeţean Vrancea, Centrul Cultural Vrancea, Primăria Bîrseşti, Obştea Topeşti şi Obştea Bîrseşti.

În deschiderea evenimentului, de la ora 10.30, la Bîrsești au avut loc activităţi de comemorare a Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt. Apoi, la festival au participat solişti vocali, ansambluri, grupuri şi formaţii folclorice din localităţile: Nereju, Nistoreşti, Spulber, Păuleşti, Negrileşti, Paltin şi Bîrseşti. La ora 15.00, programul folcloric organizat de Centrul Cultural Vrancea s-a încheiat.

După evoluţia grupurilor şi a formaţiilor folclorice participante la festival, au evoluat pe scenă invitaţii Primăriei Bîrseşti. Deschiderea manifestărilor a fost făcută de primarul Ștefan Caba și vicepreședintele Consiliului Județean, Dănuț Cristian. „Sunt onorat să fiu alături de dumneavoastră în loc special pentru noi, vrâncenii. Ne aflăm în inima Vrancei, aici sunt vrânceni care respectă tradițiile, care știu cu adevărat care le este identitatea. Asta este moștenirea pe care am primit-o, asta trebuie să ducem mai departe. Vă transmit din partea președintelui Marian Oprișan toată admirația pentru ceea ce faceți pentru păstrarea identității. Cred că este cel mai important în aceste timpuri, să ne păstrăm tradițiile, să mergem mai departe cu fruntea sus, indiferent de greutăți”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean, Dănuț Cristian.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here