Un autoturism Mercedes a fost furat în noaptea de 2 spre 3 iulie a.c., de pe raza comunei Garoafa. Un anunţ cu privire la furtul maşinii a fost postat şi pe facebook, 3 iulie. Conform postării, “aseară a fost furată masina din poză, com. Garoafa. Dacă o vedeţi sunaţi la poliţie”.
Reprezentanţii IPJ Vrancea ne-au confirmat faptul că a fost depusă o plângere în acest sens. “În noaptea de 2/3 iulie a.c., persoane necunoscute au sustras un autoturism de pe raza comunei Garoafa. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar în prezent se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor şi tragerea acestora la răspundere penală”, ne-au transmis reprezentanţii biroului de presă al IPJ Vrancea.
Tot săptămâna aceasta, un autoturism BMW a fost furat de pe o stradă din Buzău. Ştirea cu privire la furtul maşinii din Buzău a apărut luni şi nu este exclus ca hoţii să fie aceeaşi.