Copii amenințați cu moartea în Cimitirul Sudic! 15 vrânceni trimiși în judecată pentru camătă, șantaj și amenințări cu moartea

0
4501

15 persoane, bărbați și femei, au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, într-un dosar de cămătărie, proxenetism și șantaj. O parte dintre acestea sunt trimise în judecată în stare de arest la domiciliu sau sub control judiciar. Unul dintre inculpați este G. Ș., de 36 de ani, din Focșani. În sarcina lui s-au reținut infracțiunile de șantaj, camătă și proxenetism. Conform rechizitoriului, în cursul lunii septembrie a anului trecut, inculpatul i-a acordat unei persoane două împrumuturi de câte 1.000 de euro și i-a perceput o dobândă de 500 euro pe săptămână. O lună mai târziu, inculpatul i-a acordat aceleiași persoane un alt împrumut, de 2.500 euro, pentru care i-a solicitat o dobândă de 1500 euro pe lună.

Același inculpat, în perioada noiembrie 2018 – martie 2019, împreună cu o altă persoană, la rându-i inculpată în dosar, a amenințat persoana căreia îi dăduse bani cu camătă, pentru ca aceasta să-i restituie împrumuturile și dobânzile aferente împrumuturilor, creându-i persoanei respective o stare de temere. Procurorii mai arată în rechizitoriu că în același interval, menționat anterior, bărbatul ar fi primit diverse sume de bani din veniturile unei tinere, care practica prostituția pe raza municipiului Focșani, într-un apartament închiriat.

Un alt inculpat este J. Ș., de 38 de ani, domiciliat în comuna Cîmpineanca, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de șantaj și camătă. Despre el anchetatorii spun că în perioada noiembrie 2018 – martie 2019, i-a adresat amenințări cu acte de violență unei persoane vătămate, pentru ca aceasta să restituie împrumuturile și dobânzile aferente acestora, creându-i persoanei vătămate o stare de temere. De asemenea, pe 24 octombrie 2018, i-a acordat aceleiași persoane vătămate, prin intermediul fratelui lui și al mamei, un împrumut de 1.000 euro, pentru care i-a cerut o dobândă de 500 euro pentru două săptămâni. O zi mai târziu, i-a dat aceleiași persoane suma de 1000 euro, pentru care i-a cerut o dobândă de 500 euro pentru două săptămâni și un alt împrumut de 1.500 euro pentru care i-a perceput o dobândă de 750 euro pentru două săptămâni. Același inculpat, pe parcursul anului 2017 și până în martie 2018, i-ar fi acordat împrumuturi unei alte persoane, bani pentru care i-a cerut și dobânzi. Procurorii mai arată în rechizitoriu că în cursul anului 2015 i-a mai acordat două împrumuturi unei alte părți vătămate, în valoare de 2.500 euro, pentru care i-a cerut o dobândă totală de 1.100 euro pe lună. De asemenea, în februarie 2018, el ar fi mai împrumutat un bărbat cu suma de 700 lei și a primit la data de 22 februarie 2018, suma de 400 lei, care a reprezentat dobânda. Cei doi inculpați amintiți anterior au fost trimiși în judecată în stare de arest la domiciliu.

Pentru complicitate la camătă va fi judecat în acest dosar D. Ș., de 30 de ani, din Focșani. Despre el, anchetatorii spun că la finele lunii septembrie a anului trecut ar fi intermediat obținerea de către una din părțile vătămate amintite anterior a două împrumuturi de la primul inculpat, în valoare de câte 1.000 euro, cu o dobândă de 500 euro la două săptămâni, și de la un alt inculpat a unui împrumut de 1000 euro, cu o dobândă de 500 euro la două săptămâni. De asemenea, în datele de 24 și 25 octombrie 2018 a intermediat obținerea de către o parte vătămată a două împrumuturi de câte 1000 euro de la al doilea inculpat, cu o dobândă de 500 euro la două săptămâni.

 

Amenințări cu uciderea copiilor, în cimitir

Inculpată în dosar este și o femeie, R. Ș., de 54 de ani, din Focșani, pe care procurorii au trimis-o în judecată tot pentru camătă și șantaj. Procurorii spun despre ea că, într-o zi din luna iunie a anului trecut, în timp ce se afla în Cimitirul Sudic din Focșani, i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență unei persoane, spunându-i că îi va omorî copilul. De asemenea, în perioada iunie 2018 – martie 2019 ar fi sunat-o pe aceeași persoană și ar fi exercitat presiuni asupra ei, pentru ca aceasta să restituie niște sume de bani împrumutate și dobânzile aferente. Tot ea, în luna iunie a anului trecut, după decesul soțului, împreună cu doi dintre fiii ei, ar fi continuat să încaseze dobânzile împrumuturilor acordate de soț către două persoane vătămate. În plus, în data de 13 octombrie 2018, i-ar fi acordat unei persoane vătămate un împrumut de 4.000 euro, pentru care i-a impus o dobândă de 3000 euro pe lună. În rechizitoriu se mai arată că în luna decembrie a anului 2018 a împrumutat o altă persoană vătămată cu suma de 2.000 euro și i-a cerut o dobândă de 600 euro pe săptămână, iar alteia i-a dat cu titlu de împrumut suma de 4.500 lei și i-a perceput o dobândă de 25% pe lună.

Un alt inculpat este fiul femeii amintite anterior, E. G. C., de 33 de ani, din Focșani, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de camătă. Procurorii spun că împreună cu mama și un frate, ar fi încasat dobânzile aferente împrumuturilor acordate de tatăl său, de la o persoană vătămată, efectuând demersuri pentru ca aceasta să-și plătească dobânzile și împrumuturile în continuare. Tot el, în decembrie 2017, i-a acordat unei persoane un împrumut de 1.000 euro, pentru care i-a solicitat o dobândă de 300 euro pe lună.

Cel de-al doilea fiu al femeii, N. C., de 28 de ani, din Focșani, a fost trimis în judecată pentru șantaj și camătă. Procurorii spun că în iunie 2018, în timp ce se afla în Cimitirul Sudic, i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență unei persoane vătămate, lucru pe care l-a făcut și în intervalul iulie 2018 – martie 2019, perioadă în care a contactat persoana vătămată și ar fi exercitat presiuni asupra acesteia pentru a-i restitui împrumuturile și dobânzile aferente acestor împrumuturi, creându-i o stare de temere.

De asemenea, a încasat dobânzile aferente împrumuturilor acordate de tatăl său de la o persoană vătămată, iar în octombrie 2018 i-ar fi acordat unui bărbat un împrumut de 300 euro, sumă pentru care i-a cerut o dobândă de 100 euro pe lună. De asemenea, în noiembrie 2018 i-a dat unei alte persoane un împrumut de 1.500 euro și i-a cerut o dobândă de 300 euro pe săptămână, banii fiind predați de mama sa.

Procurorii au mai trimis-o în judecată și pe V. I., de 60 de ani, din Cîmpineanca, pentru proxenetism și complicitate la camătă. Procurorii spun că în perioada octombrie 2018 – martie 2019 r fi primit diverse sume de bani din veniturile obținute de o tânără care practica prostituția pe raza municipiului Focșani, iar în datele de 24 și 25 octombrie 2018 i-ar fi predat unei persoane vătămate suma de 3.500 euro, împrumut cu dobândă, la solicitarea fiului ei, J. Ș..

Procurorii l-au trimis în judecată și pe R. I., de 36 de ani, din Cîmpineanca, pentru proxenetism. În intervalul octombrie 2018 – martie 2019, el ar fi primit diverse sume de bani de la tânăra care practica prostituția într-un apartament închiriat în Focșani.

Un alt inculpat din acest dosar este L. Z., de 38 de ani, din Focșani, care a fost trimis în judecată pentru complicitate la camătă. Procurorii spun că în luna martie a anului trecut, el ar fi intermediat obținerea de către una din părțile vătămate a unor împrumuturi cu dobândă, de la membrii familiei Ș.. O parte din sumele rezultate le preda membrilor familiei.

 

Presiuni asupra victimelor

          M.P., de 40 de ani, din Focșani, va fi judecată în acest dosar pentru camătă, întrucât în cursul lunii ianuarie 2018 i-ar fi acordat unui bărbat un împrumut de 200 de euro și i-ar fi cerut o dobândă de 50 euro la 3 zile, iar în februarie același an i-ar  mai fi acordat un împrumut de 2.700 lei și i-a cerut o dobândă de 400 lei pe săptămână. Aceeași inculpată, în decembrie 2018 ar fi împrumutat o persoană cu 3000 euro și i-ar fi cerut o dobândă de 1000 euro pe lună, iar alteia i-ar fi dat 100/ 150 euro și i-ar fi cerut 50 euro la două săptămâni. În martie, aceeași inculpată ar fi împrumutat o femeie cu suma de 2.000 euro și i-ar fi perceput o dobândă de 400 euro pe lună.

În stare de libertate a fost trimis în judecată M. N., de 45 de ani, din Focșani, pentru șantaj. Procurorii arată în rechizitoriu că în cursul lunii iunie 2018, în timp ce se afla în Cimitirul Sudic, i-ar fi adresat persoanei vătămate amenințări cu acte de violență, iar în perioada iulie 2018 – martie 2019 ar fi sunat-o pe aceasta de mai multe ori și ar fi exercitat presiuni pentru ca persoana vătămată să restituie împrumuturile și dobânzile aferente acestor împrumuturi, acordate de rudele sale.

Tot pentru camătă și șantaj a fost trimis în judecată și G. Ș., de 41 de ani, din Focșani. Despre el anchetatorii spun că în aprilie 2016 ar fi primit de la o persoană suma de 5.000 euro ca urmare a unor împrumuturi cu dobândă, acordate de el și frații lui. De asemenea, în cursul anului 2017 ar fi primit de la alte două persoane suma totală de 25.000 euro, reprezentând un împrumut luat de persoana care i-ar fi dat în aprilie suma de 5.000 euro. Tot el, la finele lunii septembrie 2018, i-ar fi dat unei persoane suma de 1000 euro și i-ar fi cerut o dobândă de 500 euro pe săptămână, iar în aprilie 2016 și septembrie 2016 i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență persoanei vătămate.

  1. B., de 38 de ani, din Focșani, va fi judecat doar pentru șantaj, întrucât în cursul lunii februarie 2019, ulterior împrumutului din octombrie 2018, de 1000 euro, acordat unei persoane vătămate, pentru care i s-a cerut o dobândă de 350 euro la două săptămâni, i-ar fi adresat amenințări cu acte de violență pentru ca persoana vătămată să restituie împrumutul și dobânda aferentă.

Pentru mărturie mincinoasă a fost trimis în judecată C. M. C., de 31 de ani, din Focșani. Despre el anchetatorii spun că atunci când a fost audiat în calitate de martor cu privire la activitatea de prostituție desfășurată în apartamentul din Focșani care îi aparține, ar fi spus că nu știe nimic, afirmație care nu corespundea adevărului, susțin procurorii.

Ultimul inculpat din dosar este C. Ș., de 52 de ani, din Focșani, care este acuzat de șantaj. În intervalul decembrie 2016 – martie 2017, el ar fi amenințat o persoană cu acte de violență, pentru ca aceasta să continue să plătească un împrumut de 1.500 euro și dobânzile aferente, rezultând inducerea unei stări de temere care ar fi determinat-o pe persoana vătămată să plece din țară.

Părțile vătămate se constituie părți civile în acest dosar cu sume imense de bani. Una dintre ele se contituie parte civilă cu suma de 100.000 euro reprezentând daune materiale și morale, alta cu 73.000 euro, din care 48.000 euro reprezentând dobânda percepută de unii dintre inculpați, iar restul de alți inculpați, iar o altă persoană se constituie parte civilă cu suma de 54.800 euro.

 

Percheziții și flagrant

Acțiunea împotriva celor 15 persoane a fost declanșată în luna martie a.c., atunci când oamenii legii au făcut mai multe percheziții și au organizat şi un flagrant. În timpul acestuia, doi dintre inculpaţii din dosar primeau o sumă de bani de la o persoană căreia îi împrumutaseră anterior o altă sumă şi de la care aşteptau mult mai mult decât i-au oferit, aşa zisa dobândă.

După percheziţiile făcute în cele şapte locaţii, mai multe persoane au fost duse la audieri, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea. “Astăzi, 12 martie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Vrancea au depistat în flagrant, în Focşani, doi bărbaţi, din judeţul Vrancea, în timp ce primeau bani de la persoana căreia îi oferiseră anterior, cu titlu de împrumut, o altă sumă. Din cercetările efectuate până în prezent (martie a.c.-n.r.) rezultă că, în perioada 2018 – 2019, persoanele în cauză ar fi desfăşurat activităţi de camătă şi şantaj, prin ameninţări cu acte de violenţă. Astăzi (12 martie-n.r.), poliţiştii au desfășurat 7 percheziţii domiciliare”, au transmis reprezentanţii IPJ Vrancea, la vremea respectivă, prin intermediul unui comunicat de presă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here