Cinci persoane sub control judiciar, după ce au agresat o femeie pe Bulevardul Unirii din Focșani

0
929
mde

Cinci persoane, care au fost reținute de polițiști după scandalul de miercuri seara, de pe Bulevardul Unirii din Focșani, au părăsit Arestul IPJ Vrancea. Asta pentru că cei trei bărbați și două femei, care au fost reținute după ce au agresat o altă femeie, au primit vineri control judiciar. Măsura a fost luată de procurorul de caz. Cele cinci persoane au de respectat o serie de obligații, printre care și acelea de  a nu comunica între ele și de a nu părăsi țara.

Potrivit unor surse, persoanele implicate în scandal sunt rude și nu au avut o explicație pentru circul făcut pe stradă. Acestea au recunoscut că a existat un conflict între ele, dar nu au avur nicio explicație logică în ceea ce privește motivele, fiecare dintre ei spunând altceva. Potrivit acelorași surse oficiale, nicio persoană nu a fost înjunghiată în timpul scandalului. Momentan, în acest dosar se fac cercetări pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, dar există posibilitatea ca situația să se schimbe.

Reamintim că „la data de 3 iulie a.c., în jurul orei 22.00, Poliția Municipiului Focșani a fost sesizată prin apel 112 despre un scandal pe bulevardul Unirii, în zona Centrului Militar Zonal Vrancea. Imediat, la fața locului au intervenit echipaje din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea și Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, care au aplanat conflictul. De asemenea, 14 persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Focșani pentru audieri. Din cercetările efectuate de către polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției Municipiului Focșani rezultă că ar fi fost vorba despre o altercație spontană între două grupuri de persoane, pe fondul unor neînțelegeri familiale. Patru persoane au ajuns la spital pentru a primi îngrijiri medicale, însă nu a fost necesară internarea acestora întrucât leziunile au fost superficiale. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 din Codul Penal. În urma probatoriului administrat în cauză, în cursul zilei de astăzi (joi-n.r) s-a luat măsura reținerii pe o perioadă de 24 de ore a cinci persoane din grupul celor conduse la sediul Poliției Municipiului Focșani pentru audieri (…)”, au transmis, joi, polițiștii vrânceni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here