ULTIMA ORĂ! Marian Oprișan, reacție pe Facebook după Congresul PSD

0
3394

„Prieteni,

În legătură cu reacția de ieri a unora, de la Congresul PSD, am câteva gânduri de împărtășit! Nu pot să spun că m-a surprins, dar m-a întristat. O tristețe care mi-a făcut mult mai evident însă de ce am fost penalizați de români la ultimele alegeri. Nu ne-a costat doar mesajul, ci și atitudinea. Am decontat cu toții greșelile și orgoliile unora dintre membrii PSD, am primit etichete pentru gravele încălcări ale legii sau ale bunului-simț, am fost atacați și desconsiderați pentru că am fi toți la fel.

Nu suntem toți la fel. Dar majoritatea celor care au rămas aici, crezând în continuare în acest partid pe care l-am văzut traversând vremuri și vremuri, sunt din ce în ce mai asemănători în viziune și răspuns. Suntem din ce în ce mai hotărâți să nu mai permitem rabaturi de la minimele principii ale moralității și decenței!

Partea bună a întâmplării de ieri, partea care îmi dă speranță, este că ne-am dat seama cu toții de aceste lucruri. De ieri cred și mai mult ca e nevoie de schimbare. Pentru colegii de partid, pentru membrii noștri din toată țara, pentru români și pentru viitorul nostru, al tuturor, o să fiu parte activă a acestei schimbări. Restabilirea seriozității, a maturității și a echilibrului sunt obligatorii- în discurs, în comportament și în acțiuni. Pentru că derapajele de la aceste principii – fie ele în partid, pe scena politică, în societate sau pe stradă – ne costă scump și ne țin pe loc!

#OM”

Sursa: Facebook/Marian Oprișan

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here