Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, organizează, în lunile iulie şi august, întâlniri cu contribuabilii, precum şi cu distribuitorii şi unităţile acreditate de service pentru aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF), conform unui comunicat al instituţiei. În cadrul întâlnirilor, toate întrebările contribuabililor cu privire la tema „Case de marcat: facilităţi, obligaţii, termene” vor primi un răspuns adecvat din partea specialiştilor ANAF, precizează MFP.
În luna iulie, întâlnirile cu contribuabilii sunt programate în zilele de 22, 25 şi 30, la ora 14:00, prima la sediul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, a doua la sediul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, iar a treia la sediul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ploieşti.
De asemenea, în luna august, ANAF organizează trei întâlniri cu distribuitorii şi unităţile acreditate de service pentru aparatele de marcat electronice fiscale, conform următoarei planificări: 1 august 2019, ora 14:00, la sediul DGRFP Bucureşti; 5 august 2019, ora 14:00, la sediul DGAMC; 8 august 2019, ora 14:00, la sediul DGRFP Ploieşti.
ANAF invită contribuabilii interesaţi să utilizeze formularul de contact, disponibil pe site-ul instituţiei, pentru a se înscrie la întâlnirile organizate. De asemenea, ANAF precizează că înscrierea se realizează în limita locurilor disponibile.
Lunar, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală organizează întâlniri cu contribuabilii la nivel naţional, în care sunt abordate teme fiscale de interes.