Bill Cosby face apel la condamnarea sa pentru agresiuni sexuale

0
21

Comicul american Bill Cosby a depus documentaţia necesară pentru a face apel la condamnarea sa pentru agresiuni sexuale, a declarat avocatul său marţi, citat de dpa. Cosby execută o sentinţă de 10 ani într-o închisoare de stat din Pennsylvania. Actorul a fost condamnat pentru că a drogat-o şi agresat-o sexual pe Andrea Constand în 2004.

Echipa sa de avocaţi susţine că mărturiile celor care l-au acuzat la proces sunt „extrem de neconcordante” cu cea a lui Constand şi, prin urmare, aceste persoane nu ar fi trebuit să depună mărturie, a indicat avocata sa Sarah Kelly-Kilgore prin telefon pentru dpa. „Aceste dovezi au fost folosite pentru a-l priva pe Cosby de prezumţia de nevinovăţie şi a încerca să impună faptul că actorul avea tendinţa de a agresa sexual femei”, se arată în documentaţia depusă pentru apel. Peste 50 de femei l-au acuzat public pe Cosby de agresiuni sexuale care ar fi avut loc timp de câteva decenii.

Vedeta de 81 de ani insistă însă asupra nevinovăţiei sale şi asupra faptului că întâlnirea sa cu Constand, în vremea aceea directoare de operaţiuni pentru echipa feminină de baschet a Universităţii Temple din Philadelphia, a fost consensuală. Cosby a contestat verdictul, însă ar putea dura luni sau ani pentru a se ajunge la o decizie în acest sens.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here