Vrei să te căsătorești la Teatru? Fără șampanie, confetti și lăutari, sub supravegherea unui polițist local

0
1777

* „se adresează injurii și amenințări de genul «știi cine sunt eu», «lasă că ieși tu afară» sau «ce vreți mă, am plătit 500 lei, fac ce vreau»

 

Pereții Teatrului Municipal au fost stropiți cu șampanie, iar angajații au fost agresați de nuntași, arată un referat al directorului Sorin Francu, prin care solicită prezența unui polițist local la cununiile civile și reguli clare pentru cuplurile care vor să se căsătorească aici. Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea ceremoniilor ce au ca obiect oficierea de căsătorii în incinta Teatrului Municipal „Mr. Ghe. Pastia“ din Focșani este supus dezbaterii publice și poate fi consultat la sediul Primăriei Focșani. Regulamentul stabilește programul de oficiere a căsătoriilor, dar și regulile care vor trebui respectate de nuntași. Programul de oficiere a cununiilor va fi, pentru zilele de luni până vineri, între orele 16-18.30, iar sâmbăta și duminica între orele 9-13 și 15-18.30. Intervalul de programare a căsătoriilor va fi de maximum 30 minute, timp considerat necesar atât pentru ceremonia de oficiere, pentru servirea invitaților cât și pentru efectuarea de ședințe foto în foyer, hol, garderobă și pe scările de acces în Teatru.

Regulamentul interzice folosirea de confetti în interiorul clădirii, a șampaniei,  accesul la instalațiile electrice și de alarmare și… lăutarii. De asemenea este interzis accesul în sala de spectacole. Pentru a asigura respectarea regulilor, un polițist de la Poliția Locală va fi prezent pe toată perioada oficierii cununiilor iar amenzile sunt cuprinse între 100 și 1000 lei.

Noile reguli sunt propuse din cauza nuntașilor care vin la Teatrul Municipal și uită că se află într-o clădire monument istoric. Conducerea Teatrului arată că sunt zile și cu zece cununii civile la interval de câte 10 minute, iar din cauza imposibilității supravegherii continue a grupurilor de nuntași, se ajunge în situația ca diverse zone din interiorul Teatrului să fie explorate fără acord de către aceștia. „În nenumărate rânduri personalul a fost agresat verbal și chiar hărțuit fizic pentru pretenții precum că nu a pus sala mare de spectacole la dispoziția nuntașilor pentru efectuare de ședințe foto, nu a pus la dispoziția nuntașilor pahare și veselă. De asemenea, întârzierea la ora stabilită este tratată de nuntași ca un lucru firesc, iar perturbarea întregului program nu-i nicio problemă. Sunt situații în care persoane în stare de ebrietate produc stricăciuni în interiorul teatrului și nu pot fi stăpânite. Pereții sunt stropiți cu șampanie sau alte băuturi, se adresează injurii și amenințări de genul «știi cine sunt eu», «lasă că ieși tu afară» sau «ce vreți mă, am plătit 500 lei, fac ce vreau». Toate aceste probleme vin din lipsa unui document cu drepturi și obligații pe durata ceremoniei, care ar trebui să fie înmânat cuplurilor, chiar din clipa achitării sumei pentru oficiere iar nerespectarea acestuia să aibă consecințe, eventual sub forma unei amenzi, se arată în referatul întocmit de conducerea Teatrului Municipal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here