Șeful Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vrancea a prezentat în cadrul ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Vrancea, măsurile ce urmează a fi luate la nivelul Inspectoratului, care să conducă la prevenirea unor fapte antisociale cu impact mediatic și îmbunătățirea climatului de ordine și siguranță publică pe raza județului Vrancea.
Astfel, în perioada Sezonului Estival 2019 sunt preconizate a se desfășura diferite manifestări publice prilejuite de sărbători religioase (Rusaliile Catolice, Drăgaica, Sf. Petru și Pavel, Sf. Ilie, Adormirea Maicii Domnului), cultural-artistice și sportive, inclusiv în aer liber, cu participarea unui public numeros și un aflux important de persoane spre/dinspre municipii, orașe, zonele turistice și de agrement. ,,Pentru ducerea la îndeplinire a sarcinilor ce revin Poliției Române, în perioada 01.06 – 15.09.2019, toate structurile din cadrul I.P.J. Vrancea vor acționa pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, respectarea ordinii și liniștii publice, prin crearea unui sistem integrat de prevenire și combatere a infracționalității stradale și în alte zone de interes operativ, precum și adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică”, se arată într-un comunicat remis presei de ATOP Vrancea.
În cadrul ședinței a fost prezentat și Raportul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Anghel Saligny” al județului Vrancea (ISU), privind concluziile desprinse din activitățile preventive desfășurate la unitățile sanitare cu paturi din județ. Inspectorul șef al ISU Vrancea, colonel ing. Chiscop Flaviu-Dorel, a precizat că, la cele 7 obiective controlate, nu s-au constatat riscuri majore, iar o parte dintre deficiențele constatate au putut fi înlăturate imediat.
În foto, șeful IPJ Vrancea, comisar șef Remus Nica, și șeful ISU Vrancea, colonel ing. Chiscop Flaviu-Dorel, la ședința Colegiului prefectural