Un angajat al unei firme de salubritate din judeţul Arad a murit, luni, după ce a căzut de pe scara din spate a autoutilitarei de adunat gunoiul menajer iar vehiculul a trecut peste el, cazul fiind cercetat de către poliţişti şi inspectori de muncă. Accidentul de muncă a avut loc în localitatea Sânleani, unde autoutilitara de salubritate aduna gunoiul menajer de la localnici.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga, un angajat stătea pe scara din spate a vehiculului, de unde cobora pentru a lua şi a goli containerele de pe stradă. „Bărbatul s-a dezechilibrat şi a căzut de pe scară, iar vehiculul, care se afla în mişcare în acel moment, a trecut peste el”, a declarat Claudia Iuga. Victima, care avea 30 de ani, a decedat imediat din cauza rănilor suferite.
Poliţiştii fac cercetări pentru ucidere din culpă, iar la faţa locului s-a deplasat şi o echipă a Inspectoratului Teritorial de Muncă Arad, care va urmează să stabilească dacă au fost respectate normele de securitate în muncă.