Janet Jackson a declarat că moştenirea muzicală a fratelui ei, Michael, va dăinui, în ciuda acuzaţiilor de abuz sexual aduse regretatului artist, relatează duminică Press Association. Doi bărbaţi, James Safechuck şi Wade Robson, au declarat, oferind detalii descrise într-un documentarul „Leaving Neverland” publicat la începutul acestui an, că au fost abuzaţi sexual în copilărie de Michael Jackson, supranumit Regele Muzicii Pop.
Documentarul a stârnit reacţii diverse din partea prietenilor şi fanilor vedetei pop care a decedat în urmă cu zece ani, la 25 iunie 2009, însă Janet este de părere că, în ciuda acuzaţiilor, moştenirea muzicală a fratelui său „va continua”. „Îmi place când văd copii care îl imită, când adulţii îi ascultă încă muzica”, a declarat ea pentru The Sunday Times Magazine. „Acest lucru indică impactul pe care familia l-a avut asupra lumii. Nu vreau să par arogantă, nu fac decât să susţin realitatea. Este lucrarea lui Dumnezeu şi sunt recunoscătoare”, a adăugat artista.
La începutul acestui an, mai mulţi membri ai familiei Jackson, printre care şi fraţii lui Michael, Tito şi Marlon, dar şi nepotul său, Taj, au negat ferm acuzaţiile formulate în documentarul regizorului Dan Reed. Familia starului a descris drept „scandalos şi patetic” documentarul „Leaving Neverland”. Janet Jackson, în vârstă de 53 de ani, l-a susţinut pe Michael şi în timpul vieţii acestuia, când i-au fost aduse acuzaţii similare, negate de Regele Muzicii Pop. Despre copilăria sa în una dintre cele mai celebre familii din lume, Janet a declarat că tatăl său, Joseph, le-a impus copiilor să urmeze cariere muzicale, convins că acest lucru este spre binele lor. „Când părinţii observă ceva la copiii lor, cred că îi ghidează în acea direcţie. Mai ales când este vorba despre copii care au crescut într-o asemenea zonă urbană. Muzica a fost o modalitate de a ne ţine departe de străzi. Tata a găsit o cale de scăpare pentru copiii lui. O viaţă mai bună. Şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru asta”, a spus artista.
Janet Jackson a povestit că tatăl ei i-a interzis să îşi urmeze visul din copilărie, de a merge la şcoală şi de a studia dreptul afacerilor, după ce a observat că era talentată la muzică. Joseph, binecunoscut pentru metodele sale dure prin care şi-a impus dorinţa ca urmaşii săi să devină vedete de muzică, a fost producătorul faimosului grup Jackson 5, iar Michael şi Janet au continuat ulterior cariere solo, care s-au bucurat de un succes răsunător.
Janet Jackson va participa pentru prima dată, weekendul viitor, la Festivalul de la Glastonbury din Marea Britanie.