Afaceristul Constantin Chiriță „EXECUTAT” cu arme de foc automate și semiautomate; ucigașii au fost trimiși în judecată

1
7334

Patru bărbați au fost trimiși în judecată în dosarul omorului de la Slobozia Ciorăști, comis în luna februarie a.c., victimă fiind omul de afaceri Constantin Chiriță. Dosarul a fost deja înregistrat pe rolul Tribunalului Vrancea și urmează faza de Cameră Preliminară.

Unul dintre inculpați este Bogdan Ionuț S., în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de omor calificat, tentativă la tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, uz de armă fără drept, punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și distrugere. Cel de-al doilea inculpat este Gheorghe Vasile V., care a fost trimis în judecată pentru infracțiunile de omor calificat, tentativă la tâlhărie calificată, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și uz de armă fără drept. În sarcina lui Marius Daniel C., cel de-al treilea inculpat din dosar, s-au reținut infracțiunile de complicitate la omor calificat și complicitate la tentativă la tâlhărie calificată. Toți cei trei inculpați au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv, iar la sfârșitul săptămânii trecute le-au fost verificate și mențiune măsurile preventive.

În dosar mai apare un nume, la care nu s-a făcut referire până acum. Este vorba despre Pompiliu Gabriel I.. Conform rechizitoriului, acesta va fi judecat pentru instigare la omor calificat și instigare la tentativă la tâlhărie calificată. Cu alte cuvinte, el este cel care le-a dat pontul celor trei bărbați amintiți anterior, cu privire la omul de afaceri Constantin Chiriță, la sumele de bani pe care le avea acesta, dar și cu privire la traseul urmat de victimă.

Anchetatorii spun că în perioada decembrie 2018 – februarie 2019, cel de-al patrulea bărbat le-ar fi oferit celorlalți trei inculpați informații despre persoana vătămată, tot el fiind și cel care i-a ghidat pe drumurile publice din județul Vrancea și a participat la stabilirea detaliilor privind săvârșirea faptei, inclusiv prin folosirea armelor de foc. Informațiile despre victimă nu le-au fost date inculpaților din prietenie, ci în scopul unor beneficii. Inculpatul Pompiliu, susțin procurorii, urma să primească de la ceilalți trei, dacă lucrurile ar fi mers așa cum au crezut ei, o pătrime din suma de bani obținută de la victimă.

De altfel, inculpatul Pompiliu nu este la prima abatere. La începutul anului 2018 el a primit mandat de arestare preventivă într-un dosar de furturi din locuințe, fapte comise alături de alte persoane specializate în așa ceva. Potrivit unor surse, inculpatul Pompiliu s-ar fi cunoscut cu ceilalți inculpați prin intermediul soțiilor, iar de aici și până la a pune la cale jefuirea omului de afaceri Constantin Chiriță nu a mai fost decât un pas!

Cum a fost executat afaceristul vrâncean

Anchetatorii arată în rechizitoriu că la data de 22 februarie a.c., în jurul orei 19.27, inculpatul Bogdan Ionuț S., împreună cu Gheorghe Vasile V., după o planificare prealabilă, a executat un foc de armă asupra mașinii în care se afla victima, scopul fiind acela de a-i lua acesteia banii. În urma executării focului de armă a rezultat decesul victimei, după cum spun anchetatorii.

Tot împreună, la aceeași dată și la aceeași oră, bărbații au încercat să fure banii victimei, prin folosirea armelor de foc, lucru pe care nu l-au reușit. Despre Bogdan Ionuț S., anchetatorii mai spun că a avut asupra sa o armă de foc letală, de tip pistol automat „Moschetto Automatico Beretta”, calibru 9×19 mm, iar în autoturismul marca Toyota Rav 4 a mai avut o armă letală de tip pistol semiautomat, calibrul 5,6 mm, marca Pietro Beretta, arme pe care le-a deținut fără drept. Arma pe care a folosit-o pentru uciderea afaceristului era o armă de foc letală, de tip pistol semiautomat, marca Vincenzo Bernadelli. Potrivit procurorilor, la data amintită, el a condus pe drumurile publice o mașină care avea aplicată o plăcuță cu număr de înmatriculare de Suceava, fără ca acest număr să fie atribuit de autorități, având cunoștință despre acest lucru. În final, anchetatorii mai arată în rechizitoriu că același Bogdan Ionuț S., în timp ce conducea pe drumurile publice un autoturism marca Toyota Rav 4, cu intenție a intrat în coliziune cu autovehiculul marca Mercedes, condus de victimă, provocându-i avarii.

Despre cel de-al doilea inculpat, respectiv Gheorghe Vasile V., anchetatorii spun cam același lucru, cu mici excepții. Și el a executat un foc de armă asupra mașinii în care se afla victima, cu scopul de a-i sustrage banii, iar în urma folosirii armelor de foc a rezultat decesul victimei. La data respectivă, el a avut asupra sa o armă de foc letală, de tip pistol semiautomat, marca Vincenzo Bernadelii, iar în mașină a avut o altă armă letală de tip pistol semiautomat marca Pietro Beretta, pe care le-a deținut fără drept. De asemenea, el a folosit atunci fără drept o armă de foc letală, de tip pistol automat „Moschetto Automatico Beretta”. Anchetatorii mai spun că în perioada 2017 – noiembrie 2018, acesta ar fi deținut la locuința sa o armă neletală, marca Narcopnia, cu aer comprimat, fără a fi autorizat în acest sens.

Bărbatul nu este la prima abatere. Ultima condamnare a avut-o într-un dosar de trafic de droguri şi a ieşit din închisoare în luna iulie a anului 2018. Pentru trafic de droguri el a primit 2 ani şi 8 luni de închisoare. Potrivit unor surse, bărbatul are un cazier foarte „bogat“, el mai fiind condamnat şi pentru furturi, dar şi pentru alte fapte. 

Cel de-al treilea inculpat, Marius Daniel C., i-a transportat pe ceilalți doi inculpați care au tras efectiv în omul de afaceri, din Adjud până la punctul „Pod” (probabil de la Golești – n.r.), după care i-a așteptat în apropierea locului faptei, pe DN 2 E85, având cunoștință că aceștia au asupra lor arme de foc, pe care stabiliseră că le vor folosi. Anchetatorii spun că acesta din urmă știa și că cei doi urmează să acționeze asupra lui Constantin Chiriță pentru a-i lua banii.

Trimiși în judecată în stare de arest preventiv

Constantin Chiriţă, zis “Telu”, patron al unor case de schimb valutar din Focşani, în vârstă de 61 de ani, a fost omorât în seara zilei de 22 februarie a.c., pe drumul care face legătura între DN 2 E85 şi comuna Slobozia Ciorăşti, acolo unde el locuia. S-a întâmplat puţin după ora 19.00 şi nu la mare distanţă de intrarea în comună. Maşina afaceristului, un Mercedes, a fost tamponată de un autoturism de teren. Din această din urmă maşină s-au şi tras două focuri de armă înspre autovehiculul victimei şi ambele au nimerit corpul afaceristului. Un glonţ l-a atins în zona braţului, iar cel de-al doilea în zona inimii, provocându-i decesul.

Nu departe de locul faptei, oamenii legii au găsit maşina de teren cu care s-au deplasat doi dintre inculpați, fiind abandonată. Aceasta avea numere de Anglia, iar deasupra acestora erau montate numere de Suceava. S-a stabilit ulterior că numerele româneşti de înmatriculare erau false. În timpul cercetării la faţa locului, în maşina victimei anchetatorii au găsit o sumă extrem de mare de bani. Este vorba de aproximativ 30 mii euro, 20 mii lire sterline şi câteva sute de mii de lei.

Poliţiştii vrânceni au pus mâna pe principalii suspecţi la trei zile de la comiterea oribilei crime, după ce au muncit continuu pentru a nu-i scăpa. Bogdan Ionuţ S., Gheorghe Vasile V. şi Marius Daniel C. au fost prinşi la Arad, în timp ce voiau să iasă din ţară prin Vama Nădlac. În aceeaşi zi, ei au fost preluaţi de politiştii vrânceni, care au şi emis alertele pe numele lor, fiind aduşi la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru a fi audiaţi. S-a stabilit că omul de afaceri era urmărit de mai mult timp de inculpaţi, aceştia pregătindu-se intens pentru ziua în care sperau să devină bogaţi. Şi-au cumpărat chiar şi maşina pe care au modificat-o şi s-au interesat de programul omului de afaceri şi de traseul pe care îl avea.

În seara oribilei crime, cei doi au urmărit victima, i-au tamponat maşina şi au împuşcat-o. În timp ce voiau să ia şi banii s-au speriat de nişte maşini care treceau prin zonă şi au fugit. Pe drum, au abandonat autoturismul modificat şi au fost preluaţi de cel de-al treila inculpat, Marius Daniel C., are a ajuns în zonă la volanul unei alte maşini.

Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, rezultă că în data de 22.02.2019, victima, în timp ce se afla pe DJ 205 R, Focşani – Slobozia Ciorăşti, conducând autovehiculul marca Mercedes, a fost împuşcată în zona membrului superior stâng, de o persoană neidentificată, iar leziunile produse prin împuşcare i-au provocat decesul. Din cercetări a rezultat că în perioada 3.01.2019 – 22.02.2019 inculpaţii au efectuat activităţi pentru a pregăti săvârşirea faptelor, în sensul că au achiziţionat un autoturism de teren, căruia i-au schimbat culoarea, au montat o bară metalică de protecţie în partea din faţă şi plăcuţe cu număr fals de înmatriculare. Totodată, aceştia s-au interesat la cunoştinte asupra programului victimei, precum şi asupra orei la care aceasta pleca de la locul de muncă către localitatea de domiciliu, Slobozia Ciorăşti, în acelaşi timp verificând şi traseul ce urma să-l parcurgă victima. În aceste condiţii, în după-amiaza zilei de 22.02.2019, în jurul orei 19.00, s-au deplasat în municipiul Focşani doi dintre inculpaţi cu autoturismul modificat, iar cel de-al treilea cu un alt autoturism, urmând a le asigura scăparea celor doi dacă ar fi intervenit probleme. Astfel, cei doi inculpaţi, ce se aflau în maşina de teren cu numere false de înmatriculare, au intrat în mod intenţionat în coliziune cu autoturismul victimei, în timp ce acesta rula pe DJ 205 R Focşani – Slobozia Ciorăşti. Ulterior, au coborât din autoturism şi au executat asupra victimei două focuri de armă, care i-au produs acesteia leziuni şi au dus la deces. Inculpaţii au mers la locul faptei înarmaţi, iniţial cu scopul de a sustrage suma de bani ce se afla în autoturismul victimei, însă au prevăzut şi au acceptat că prin modul de acțiune pot provoca moartea victimei. După săvârşirea faptei, cei doi s-au grăbit pentru a părăsi locul faptei de teamă să nu fie identificaţi de alţi participanţi la trafic, au abandonat autoturismul avariat, după care au plecat la locul de întâlnire cu cel de-al treilea inculpat, care i-a preluat cu un alt autoturism pentru a nu fi identificaţi în zona comiterii faptei”, au transmis, la momentul crimei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here