Bani pentru refacerea apărării de mal a râului Putna în satul Coza, comuna Tulnici

0
754

Primăria Tulnici a scos la licitație contractul de lucrări pentru refacerea apărării de mal pe râul Putna, sat Coza, Punct Izvor Moise, comuna Tulnici. Valoarea estimată a investiției este de 783.436 lei fără TVA.  Sursa de finanțare este asigurată din Fondul de Intervenție la dispoziția Guvernului pentru unele UAT afectate de calamitățile naturale.  Perioada pe care se va încheia contractul de proiectare și lucrări este de maxim 6 luni (din care 30 de zile proiectare și inginerie precum și verificarea tehnică, dar și 5 luni pentru execuție investiție).

De reținut că se află în execuție lucrările de construire a şcolii cu clasele I-VIII din comuna Tulnici. Valoarea investiției este de 2,3 milioane de lei. În cadrul acestui proiect vor fi realizate servicii de proiectare: Documentație Tehnică pentru Autorizație de Construire, Proiect Tehnic, Detalii de Execuție, Asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul execuției. Totodată, proiectul prevede lucrări de execuție construcție școală cu suprafață construită la sol propusă de 478,55 mp cu regim de înălțime P+2E.

Peste 14 milioane de lei este suma pe care comuna Tulnici a primit-o pentru patru investiții ce se vor derula prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) derulat prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene. Este vorba de proiectele: Modernizare drumuri de interes local în comuna Tulnici, în valoare de  9,767,520 lei; Construire şcoală clasele I-VIII în comuna Tulnici, în valoare de 3,346,609 lei; Reabilitare și extindere sistem de alimentare cu apă comuna Tulnici – etapa a II-a, în valoare de 528,757 lei; Construire şi dotare grădiniţă cu program normal în localitatea Tulnici, în valoare de 602,735 lei. Trebuie știut că sumele de mai sus sunt estimative. De reținut că proiectele de investiții au fost susținute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, în funcție de importanța și necesitatea investițiilor pentru comunitățile locale și nu după apartenența politică a primarilor.

 

Apă şi canalizare la Lepşa şi Greşu în valoare de 9,2 milioane de euro

Mai trebuie știut că în etapa a doua a proiectului Vranceaqua, derulat de Consiliul Judeţean, mai sunt prevăzute investiţii în alimentare cu apă şi canalizare pentru satele Tulnici, Lepşa şi Greşu, în valoare totală de aproape 9,2 milioane de euro. Astfel, cu sprijinul preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, se află în derulare proiectul Vranceaqua, derulat de administraţia judeţeană, proiect prin intermediul căruia se va realiza sistem de alimentare cu apă şi canalizare în satele Lepşa şi Greşu. Lucrările prevăd lucrări la sistemul de alimentarea cu apă cum ar fi: extinderea sursei de apă, extinderea conductei de aducţiune, extindere staţie de tratare a apei, extindere rezervoare de înmagazinare şi extindere reţele de distribuţie, Lucrările la alimentarea cu apă au o valoare de aproape 4,5 milioane de euro.

De asemenea, vor fi executate lucrări la sistemul de canalizare, lucrări care constau în extinderea reţelei de canalizare cu o lungime de 12,5 kilometri, extinderea staţii de pompare, construirea unei staţii de epurare şi reabilitarea staţiei de epurare existentă. Valoarea acestor lucrări este de 4,7 milioane de euro, iar în total, cele două componente valorează aproape 9,2 milioane de euro. Așadar, iată că una dintre localitățile conduse de primari membri ai PNL are investiții în derulare susținute de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, în valoare de peste 12 milioane de euro. Asta fără să mai amintim de sumele alocate de administrația județeană în această localitate pentru asfaltarea unor drumuri, pentru sistemul de alimentare cu apă, reabilitarea unui pod sau reabilitarea clădirii în care funcționează Centrul de informare turistică Tulnici.

În foto, pod rupt la inundațiile din iunie 2018, în satul Coza

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here