Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Atletism, Honved Kupa, Budapesta – Claudia Prisecaru, record personal egalat și victorie lejeră la 3000 metri obstacole!

 

  • Sportiva de la CSM Focșani 2007 a egalat timpul cu care a ocupat locul 4 la Campionatele Europene din 2017 de la Bydgoszcz, din Polonia

          Claudia Prisecaru, sportiva de la CSM Focșani 2007, și-a făcut baremurile la trei probe pentru a reprezenta România la Campionatele Europene de Tineret de la Gavle, din Suedia, din perioada 11-14 iulie -1500 metri, 5000 metri și 3000 metri obstacole. Dacă la 1500 metri și 5000 metri a alergat mai multe curse în acest an la campionate naționale, în proba ei favorită – 3000 metri obstacole – și în care s-a clasat a patra la ediția trecută a Campionatelor Europene de Tineret, Claudia nu avea la activ decât două curse oficiale: prima, la Cupa României, la Pitești, la 25 mai încheiată în 10:25.02 și a doua, la Campionatul Internațional al României, la 7 iunie,la Cluj-Napoca, terminată în 10:13.21. În perioada de pregătire de din acest an, Claudia a lucrat la îmbunătățirea tehnicii de trecere a obstacolelor și, pentru a mări numărul de concursuri în care să-și verifice noua tehnică, avea nevoie de cel puțin încă o competiție pentru 3000 metri obstacole până la Europene.

Împreună cu antrenorul cu care lucrează din ultima perioadă a junioratului, Cristian Orza, Claudia a decis să alerge și cursa de 3000 obstacole de la Honved Kupa, de la Budapesta de vineri, 21 iunie. A alergat senzațional și a câștigat fără a avea concurență veritabilă cu timpul de 9:57.37, record personal egalat, stabilit în finala Campionatelor Europene de Tineret de la Bydgoszcz, din Polonia, din 2017.

          Claudia Prisecaru își va continua pregătirea la Băile Felix până la plecarea în Suedia, la Gavle, la Campionatele Europene de atletism.   

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?