Tenis: Simona Halep l-a felicitat pe Ion Ţiriac pentru alegerea sa ca președinte al FRT

0
95

Jucătoarea Simona Halep, numărul trei mondial, l-a felicitat pe Ion Ţiriac pentru alegerea sa ca preşedinte ale Federaţiei Române de Tenis, la Adunarea Generală Extraordinară de miercuri, prin intermediul unui mesaj postat într-o reţea de socializare. ”Felicitări Mr T. pentru funcţia de Preşedinte al Federaţiei Romane de Tenis!!! Sper să realizaţi tot ce v-aţi propus”, a scris Halep pe Instagram. Ion Ţiriac a fost ales, miercuri, în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, cu 32 de voturi obţinute la Adunarea Generală Extraordinară de Alegeri a forului naţional, desfăşurată la Centrul Naţional de Tenis. La alegeri au fost cinci candidaţi, dar Marius Vecerdea a obţinut 11 sufragii, iar Ion Ţupa doar 3, în timp ce Liviu Ursuleanu şi Răzvan Itu nu au obţinut niciunul din cele 46 de voturi exprimate.

Fostul tenisman, preşedinte al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român între 1998 şi 2004, îi succede astfel la conducerea FRT altui jucător de tenis, George Cosac.

Noul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis, Ion Ţiriac, a declarat, miercuri, la finalul Adunării Generale în cadrul căreia a fost ales, că va sta în această funcţie doar şase luni, perioadă în care va avea ca obiective schimbarea statutului FRT şi clarificarea situaţiei fondurilor financiare de la MTS. „(…) Voi face cât pot şi cât pot de repede. În teritoriu mie îmi trebuie copii până la şase ani acum, la 10 ani copilul trebuie să fie deja format, e târziu să începi la 10 ani. Noi întotdeauna am avut juniori campioni la Wimbledon, la Roland Garros şi foarte puţini, în afară de Pavel, Tecău şi Mergea, au rămas. Deci trebuie să mergem înainte. Boala tenisului mondial este cum ajunge un tânăr undeva să joace la turneu minor chiar”, a declarat Ţiriac.

Întrebat de ce va sta doar şase luni la conducerea FRT, Ţiriac a spus că nu are mai mult timp: „Pentru că nu am timp. Eu nu am timpul respectiv ca să fac treaba asta, eu vreau doar să dau direcţia, să îi pun pe caii ăştia la lucru şi apoi să ducă stindardul mai departe. Nu demisionez după, îi dau stindardul altuia să îl ducă mai departe, unul din vicepreşedinţi sau ce or alege. (…)”.

Noul preşedinte al Federaţiei Române de Tenis spune că primul obiectiv este să deblocheze fondurile de la bugetul de stat acordate prin Ministerul Tineretului şi Sportului tuturor federaţiilor sportive. (…)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here