GALERIE FOTO: Gimnastică – Două campioane de la Focșani își doresc medalii olimpice!

0
222

 

  • Ana-Maria Bărbosu și Iulia Trestianu, într-o scurtă vacanță acasă înaintea revenirii la pregătire la Deva

          Ana-Maria Bărbosu și Iulia Trestianu sunt ceea ce terminologia gimnasticii numește junioare 1 nivel V, vârsta 13-14 ani. Două fete frumoase, foc de deștepte, cu ochi sclipind de inteligență, foarte talentate și care fac parte din categoria campioanelor. Au adică, în istoricul lor titluri de campioane naționale, ca și rezultate remarcabile în alte întreceri naționale sau internaționale.

Au fost formate în sala de gimnastică a CSS Focșani de profesorii Daniela Trandafir și Cezar Stoica. În februarie 2018 au fost selectate și au intrat în pregătire la Centrul Național Olimpic pentru junioare de la Deva pentru a se antrena cu cei mai buni specialiști din țară în perspectiva promovării în Loturile naționale.

Cu cinci ani în urmă au fost incluse în programul ”Țară, țară, vrem campioane”, inițiat de celebrii antrenori Marian Bitang și Octavian Bellu și susținut de OMV Petrom. Duminică, 9 iunie, a fost etapa finală a de evaluare a nivelului de pregătire după cinci ani de pregătire în program. Au concurat ambele fete de la Focșani: Ana-Maria Bărbosu la toate aparatele și a câștigat individualul compus și două aparate, Iulia Trestianu, doar la paralele pentru că este incomplet refăcută după o accidentare la picior și s-a clasat a treia. Ana-Maria și Iulia au participat în aceeași formulă de concurs și cu aceleași rezultate și la Campionatul Național pe echipe de la Constanța de vineri, 14 iunie. Cu ceva vreme în urmă, Ana-Maria avusese participare încheiată cu medale de aur, la Trnava, în Slovacia, la Gum Festival iar în Slovenia, sâmbătă, 6 aprilie, fusese cea mai bună gimnastă a  competiției internaționale Zelena Jama Open.  Accidentată, Iulia nu a putut participa la cele două competiții.

Ieri dimineața am stat de vorbă cu cele două campioane acasă, la Focșani, în sala în care au crescut frumos, excepțional chiar, în gimnastică. Au venit de la Constanța, de la campionat, stau acasă până duminică, după care pleacă din nou pe Litoral, dar pentru cantonament. Le-am întrebat cum s-au acomodat la lot, cum se simt departe de părinți, ce își propun pentru viitor. Am vrut să fie o discuție lejeră, ca de vacanță, însă campioanele la gimnastică merg cu răspunsurile spre lucruri esențiale. La Deva s-au acomodat foarte bine, își au o viață densă, împărțită între antrenamente și școală. Aveam să aflu de la prefesoara Daniela Trandafir că sunt eleve foarte bune. ”Profesorii ne înțeleg, dar noi nu lăsăm garda jos nici la învățătură”, îmi spun Ana-Maria și Iulia, două prietene, ca două surori. Vorbesc des cu famiiile pentru că au ore – și week-end-uri – cu telefonul la dispoziție. Li se pare firesc să se întoarcă la Deva acolo unde ”am învățat elemente noi pe care le lucrăm la antrenamente și le prezentăm în concursuri”.

          Ana-Maria, campioana care a concurat mult de când este la Deva – spre deosebire de Iulia, care a fost accidentată, explică și rezultatele foarte bune din competiții: ”Am învățat la antrenamente să mă stăpânesc, sunt sigură pe mine. M-a ajutat și faptul că am avut multe competiții și acum concurez degajată. Imi fac concursul indiferent se împrejurări”. Unde își dorește să ajungă: ”să obțin cel puțin o medalie la Olimpiada din 2024!”.

Până atunci, folosesc și vacanța de la Focșani pentru a face mișcare în sala CSS de unde au plecat să facă mare performanță, apoi vor merge în cantonament la Constanța de unde vor reveni la Deva. Unde vor învăța elemente noi, vor concura mult pentru a căpăta siguranță în exerciții și se vor pregăti pentru marea lor aspirație: cel puțin câte o medalie la Olimpiada din 2024! Știu exact ce vor și muncesc pentru a obține ceea ce-și doresc.

(Toate imaginile sunt cu Ana-Maria Bărbosu și Iulia Trestianu sunt din în sala CSS Focșani: din concurs, din 2017 și de miercuri, 19 iunie).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here