GALERIE FOTO: Fotbal – Ieri a fost prima selecție la CSM Focșani 2007!

0
220
  • Au venit la Stadionul Milcovul copii între 10 și 14 ani

Prima acțiune de selecție la fotbal organizată de CSM Focșani 2007 în această vară a avut loc ieri, la stadionul Milcovul. Au venit copii, au venit și părinți cu ei să-i susțină. Copii cu care au lucrat antrenorii clubului au arătat că au voință, mulți dintre ei că știu lucruri din fotbal pasă, șut, orientare în teren. Până când antrenorii vor decide care dintre ei vor continua, am reținut câteva gânduri – și intenții – ale directorului tehnic al echipelor de fotbal ale CSM Focșani 2007, Marius Bratu. ”Am constatat că la nivelul juniorilor la echipele clubului suferim ca efectiv. Ceea ce nu-i normal. Nu-i normal ca academii private din municipiu și județ să ne depășească la numărul de jucători. Avem patru antrenori la copii și juniori și fiecare trebuie să aibă grupă. Trebuie să ne asigurăm baza piramidei dacă vrem să facem performanță în perspectivă. De aceea, ne propunem să aducem la club copii talentați. Să avem cât mai mulți! Să aducem și copii care nu sunt neapărat legitimați la alte cluburi. Cred că la CSM Focșani 2007 trebuie să fie cei mai buni copii. Vom continua acțiunile de selecție. Lunar, vom merge și în municipiu și în județ, și în școli și licee, să găsim copii iubitori de fotbal!”

Astăzi, 20 iunie, de la ora 17:00, pe stadionul Milcovul, sunt așteptați la selecție juniori între 14 și 18 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here