Pintea: Sunt pro vaccinare; dacă nu o să avem în legea vaccinării cuvântul ‘obligativitate’, nu vom rezolva problema

0
51

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat marţi că este pro vaccinare şi a militat ca în textul legii să apară cuvântul ‘obligativitate’ a informării sau a vaccinării. „Sunt pro vaccinare, pro obligativitate ca şi cuvânt, dacă nu o să avem în legea vaccinării cuvântul obligativitate a informării, a vaccinării, rămâne să dezbatem, nu vom rezolva problema. Gradul de acoperire vaccinală optim este 95%, după cum spun experţii OMS, foarte puţine ţări vor ajunge la acel grad, dar nici un grad de vaccinare ca şi în Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, de 1,2% – un singur vaccin făcut în luna martie în condiţiile în care avem cinci cabinete de medici de familie”, a spus Sorina Pintea, la evenimentul Health Forum, care se desfăşoară la Palatul Parlamentului.

Ministrul a declarat că se lucrează la un draft final privind prevenţia din legea Sănătăţii. „Suntem pe un draft final cu capitolul prevenţie din legea Sănătăţii sau lege separată pentru prevenţie, dar nu ne putem focusa exclusiv asupra prevenţiei, pentru că, din păcate, neexistând acest concept, adică existând acesta, dar nefiind definit şi nefiind finanţate acţiunile pe prevenţie, am ajuns la o stare de sănătate a populaţiei nu foarte bună şi atunci categoric investiţiile noastre trebuie să meargă în paralel pe prevenţie şi pe zona de spitale şi tratament. (…) Urmează să mai avem discuţii cu asociaţiile profesionale, cu asociaţiile de pacienţi, cu Ministerul de Finanţe, pentru că sunt anumite lucruri care ţin de domeniul prevenţiei, de domeniul educaţiei, care ţin de alte domenii, astfel încât să încercăm să îmbinăm totul într-o singură lege”, a spus Pintea.

Ea a menţionat că planul naţional de combatere şi control al cancerului a fost lansat în 2016 şi a rămas la stadiul de ”un document de peste 100 de pagini, o poveste”. „Cu poveşti nu putem trata cancerul. Avem nevoie de medicamente, de specialişti, de mult mai mult. Am pus pe hârtie această strategie pe care am clarificat-o, am definit obiectivul general, obiectivele specifice, acţiunile le bugetăm şi găsim surse de finanţare pentru ceea ce nu avem în acest moment”, a punctat Pintea.

Totodată, ea a arătat că „s-a vorbit foarte mult despre acel pact pe educaţie care să cuprindă şi zona de educaţie medicală, care, din păcate, nu se aplică, iar pactul a rămas la nivel de poveste”.

 

Întregul articol pe https://bit.ly/2Fim1pj

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here