Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793
Ediția: Miercuri 15 ianuarie 2025 Nr. 6793

Mai multe străzi din Cîmpineanca vor fi modernizate și asfaltate

Autoritățile locale din Cîmpineanca vor reabilita și asfalta 14 străzi, cu lungime totală de 7,5 km. Lucrările vor fi realizate de societatea Izoterm Construct SRL, firma care a câștigat licitația organizată pe SEAP. Finanțarea este asigurată prin AFIR. Lucrările constau în scarificarea şi reprofilarea mecanică cu autogrederul, împietruirii existente, realizarea stratului de balast cu aşternere şi compactare mecanică, realizarea stratului de piatră spartă amestec optimal cu aşternere şi compactare mecanică, turnarea a două straturi de asfalt.

Pentru evacuarea apelor au fost prevăzute execuţia de podeţe transversale tubulare, podeţe laterale tubulare. Totodată, pentru asigurarea scurgerii apelor s-au prevăzut execuţia de şanţuri neprotejate, iar în zona podețelor tubulare se vor amenaja camere de cădere împreună cu șanțuri pereate.

Primarul comunei Cîmpineanca, Ivan Tudorel, a precizat că mai are în derulare un proiect de investiții ce vizează asfaltarea a 34 de străzi din comună, cu o lungime de 9,5 km. Valoarea proiectului este de 7,5 milioane de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), etapa a II-a.

Primarul comunei Cîmpineanca, Ivan Tudorel, a declarat că pe lista de proiecte realizate se regăsește investiția privind modernizarea iluminatului public la nivel de localitate, prin montarea de lămpi tip LED de ultimă generație, pe fiecare stâlp din localitate. „De asemenea urmează a fi construit un pod peste canalul Pietroasa în lungime de 8,5 m și lățime de 7,5 m cu o valoare totală de 1.292.000 lei, sumă ce provine de la Fondul de rezervă a Guvernului României“, a afirmat primarul Ivan Tudorel.

De reținut că UAT Câmpineanca a aderat la Asociația Metropolitan Trans din care fac parte un număr de 6 comuna limitrofe Focșaniului, inclusiv municipiul Focșani, astfel încât transportul persoanelor să fie realizat în aceleași condiții ca la oraș și la același preț. „Dorim să finalizăm procedura și începând cu luna decembrie 2019 să călătorim cu noul transport de persoane“, a precizat primarul comunei Cîmpineanca.

O investiție deosebit de importantă și necesară comunității este proiectul de înființare distribuție gaze în comuna Câmpineanca, pentru care a fost obținut deja Avizul și Decizia ANRE precum și scrisoarea de intenție de participare la licitație din partea SC GAZMIR IAȘI, urmând ca în scurt timp să înceapă lucrarea de introducere a conductei de gaz. Pe lista proiectelor de viitor se află cel privind construirea unui cămin cultural, prin fonduri obținute de la CNI, pentru care au fost alocate fonduri în bugetul local pentru realizarea studiului de fezabilitate, urmând  să fie finalizat și înaintat către CNI. Un alt proiect pentru care a fost deja realizat studiul de fezabilitate este construirea unui sediu pentru primărie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?