Fotbal: Totti a demisionat din postul de director la AS Roma

0
48

Francesco Totti, jucător de legendă la AS Roma, a anunţat luni că a demisionat din postul de director al clubului din Serie A, din cauza divergenţei de idei cu actualul patronat, relatează L’Equipe. După ce Roma a anunţat că nu îi va mai prelungi contractul lui Daniele De Rossi, 35 ani, al doilea jucător cu cele mai multe prezenţe în tricoul ”giallorossi” (616), Totti a simţit că nu mai este pe aceeaşi lungime de undă cu noii patroni. Cu 786 de meciuri şi 307 goluri în tricoul lui Roma (1993-2017), Totti a anunţat într-o conferinţă de presă că este în dezacord cu acţionarii clubului. ”Este o zi foarte dureroasă. Condiţiile nu mai sunt îndeplinite. Nu am avut niciodată posibilitatea de a lucra în sectorul sportiv aşa cum am vrut. După ce americanii au ajuns în fruntea clubului, ei au încercat prin toate mijloacele să-i îndepărteze pe romani din acest club. Acesta era scopul unora. Au reuşit. Dacă un alt patron vine la Roma şi vrea să parieze pe mine, eu sunt pregătit”, a declarat Totti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here