VIDEO și GALERIE FOTO: Lansare de carte istorică la Mănăstirea Vărzărești

0
617

Mănăstirea Vărzărești a fost ieri gazda evenimentului de lansare a cărții profesorului Valerică Tomulescu „Istoricul Mănăstirii Vărzărești și al Parohiilor Palanca și Urechești”. Tema cărții pune în valoare oamenii care și-au pus amprenta prin prezența și faptele lor, asupra mănăstirii Vărzărești în istorie. Acest eveniment a fost organizat de profesor de istorie Valerică Tomulescu și de medicul Florica Dărmănescu, nepoata arhimandritului Zosima Târâlă, stareț și cărturar, în perioada de până în 1950, al mănăstirii. Lansarea a avut loc cu ocazia „Anului omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)”, după cum a fost proclamat 2019 în Patriarhia Română.

Au fost prezenți primarul și viceprimarul comunei Urechești, preoții din împrejurimile comunei, profesori de istorie, învățători și oameni ai satului care au discutat despre istoria locului și planurile de viitor pentru revitalizarea zonei cu scopul de a pune în valoare frumusețile specifice locului. „Dorința realizării acestui proiect a fost de a ne reactualiza cu informații culese de la bătrânii satului, de la oamenii care au trecut pe aici, istorici, profesori, preoți, pentru a reașeza istoria pe locuri corecte, sănătoase pentru a ne bucura cu toții și pentru revitalizarea acestui spațiu deosebit. M-am implicat în realizarea acestei cărți cu suflet si aport material alături de fiica mea Diana Dărmănescu, doctor farmacist și alături de toți cei care au putut avea o contribuție constructivă. Trebuie să trăim lucruri pozitive, să facem lucruri de calitate, pentru că numai așa evoluează acest Univers”, a menționat doctor primar Florica Dărmănescu, organizatoare a evenimentului.

La rândul său, profesorul Valerică Tomulescu a precizat: „Sărbătorim 375 de ani de la prima atestare documentară a mănăstirii Vărzărești. Mănăstirea este monument istoric și este una dintre cele mai vechi din județul Vrancea și cu această ocazie lansăm cartea, care este a doua monografie a lăcașului, după cea a arhimandritului Zosima Târâlă, scoasă în 1934. Cartea prezintă și istoricul a două parohii, care sunt în aceeași zonă administrativă teritorială. Este vorba despre Urechești și Palanca. Am lucrat timp de cinci ani la ea, iar de cel mai mare ajutor mi-a fost familia, că m-a îngăduit, iar dacă nu era doamna doctor Florica Dărmănescu, care a jucat rolul absolut decisiv cu fiica dumneaei, Diana Dărmănescu, care a sponsorizat tipărirea, cartea nu ar fi apărut și evenimentul nu ar fi avut loc. În carte pot fi găsite primele informații în legătură cu întemeierea. Lăcașul a fost întemeiat în vremea unui mare domnitor iubitor de cultură, creștin-ortodox, este vorba despre Matei Basarab. Atunci s-au construit cele mai multe lăcașuri monahale în Țara Românească. Ctitorul de la Vărzărești este Radu Vărzaru, care avea funcția de armaș, ceea ce însemna un fel de ministru de război al domnitorului. De aici vine denumirea mânăstirii, înaintașii lui Radu Vărzaru fiind negustori de varză la Ploiești. Până în 2006, mânăstirea a fost de călugări, dar pentru că nu mai avea cine să se îngrijească de lăcaș, a fost schimbată în mânăstire de maici. Informațiile le-am cules din arhivele Vrancei, bibliotecile din Focșani, inclusiv biblioteca muzeului istoriei din Focșani, arhiva Episcopiei Buzăului, dar norocul a fost că am descoperit în podul bisericii de la Palanca arhiva mânăstirii Vărzărești, ascunsă de un fost călugăr”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here