Biciclist lovit cu pumnii de un necunoscut băut, care se „odihnea“ pe carosabil

0
1925

Un tânăr de 21 de ani, din Odobeşti, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Conform rechizitoriului, fapta a fost comisă în luna iulie a anului 2017. Victima, care se afla pe o bicicletă, a fost lovită cu pumnul în zona gâtului, iar în urma loviturii primite aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut. Apoi, în timp ce persoana vătămată se afla pe caldarâm, inculpatul i-a mai aplicat acesteia două lovituri cu pumnul în zona feţei. Victima a suferit leziuni ce au necesitat 6-7 zile de îngirjiri medicale.

Din anchetă a rezultat că în data de 4 iulie 2017, în jurul orei 18.00, persoana vătămată a plecat cu bicicleta din comuna Paltin, intenţionând să ajungă la Focşani. În jurul orei 19.50, în timp ce se afla pe raza comunei Boloteşti, a observat pe carosabil un bărbat, pe care a intenționat să îl ocolească, dar când s-a apropiat de el, acesta, fără motiv, l-a lovit cu pumnul în zona gâtului. În urma loviturii primite, persoana vătămată s-a dezechilibrat şi a căzut de pe bicicletă. După ce a căzut, victima s-a ridicat şi a încercat să-l întrebe pe inculpat de ce a lovit-o, dar nu a reuşit, pentru că a rămas fără aer și nu a mai putut vorbi. În acest timp, inculpatul i-a mai aplicat victimei două lovituri, cu pumnul în zona feţei. Ulterior, persoana vătămată a cerut sprijinul poliţiei şi al unui echipaj medical, fiind transportată la spital. În urma loviturilor primite, victima a suferit plăgi contuze, escoriaţii, tumefacţie echimotică, leziuni ce au necesitat 6-7 zile de îngrijiri medicale.

La audieri, inculpatul a recunoscut fapta, precizând că nu îşi aminteşte cu exactitate ce s-a întâmplat, pentru că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Anchetatorii au stat de vorbă şi cu trei martori, care au precizat că au auzit gălăgie pe stradă, împrejurare în care au mers să vadă ce se întâmplă. Astfel, au observat un tânăr care acuza dureri în piept şi care a afirmat că a fost lovit de un bărbat pe care nu îl cunoaşte. În apropiere se afla şi inculpatul, iar martorii şi-au dat seama că el este cel care a lovit victima. Martorii au susținut şi ei că inculpatul era băut. Pentru a aplana conflictul, unul dintre martori l-a dus pe inculpat acasă.

Persoana vătămată a declarat că se constituie parte civilă cu suma de 1000 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here