Actriţa Jada Pinkett Smith va fi recompensată cu Trailblazer Award în cadrul MTV Movie & TV Awards 2019

0
13

 

Actriţa Jada Pinkett Smith va fi recompensată cu distincţia Trailblazer Award în cadrul galei MTV Movie & TV Awards, au anunţat organizatorii evenimentului, potrivit Press Association. Cunoscută pentru rolul din lungmetrajul ”Girls Trip”, actriţa va primi premiul de la colega sa de distribuţie, Tiffany Haddish, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 17 iunie. Distincţia recompensează ”creatori vizionari care au adus o voce proaspătă şi curajoasă în industria de divertisment”, iar pe lista personalităţilor care au primit acest premiu în trecut se află, printre alţii, Channing Tatum şi Shailene Woodley. „Jada a fost o forţă de nestăpânit încă de la debut şi şi-a construit o carieră complexă”, a precizat Amy Doyle, director general al MTV. „Este simbolul unei persoane căreia nu îi este frică să provoace starea de fapt existentă şi suntem încântaţi să-i înmânăm anul acesta Trailblazer Award”.

Pinkett Smith, soţia actorului Will Smith, a cunoscut pentru prima dată succesul cu rolul din comedia ”The Nutty Professor”, cu Eddie Murphy în rolul principal, iar recent a jucat în peliculele ”Magic Mike XXL” (2015), ”Bad Moms” (2016) şi în serialul de televiziune Gotham, precum şi în succesul de box-office ”Girls Trip” (2017), care a făcut istorie ca primul film produs, regizat, scris şi jucat de persoane de culoare cu încasări de peste 100 de milioane de dolari. Actriţa a câştigat un număr impresionant de fani odată cu talk-show-ul său difuzat de Facebook Watch, ”Red Table Talk”, pe care îl prezintă alături de fiica sa, Willow, şi de mama sa, Adrienne.

Episodul care a avut-o drept invitată pe fotomodelul Jordyn Woods, prietenă de familie cu actriţa, difuzat la scurt timp după ce Khloe Kardashian s-a despărţit de iubitul său de la acea vreme, Tristan Thompson, a devenit unul dintre cele mai cunoscute ale emisiunii. Ceremonia MTV Movie & TV Awards va fi prezentată de actorul Zachary Levi, cunoscut din filmul ”Shazam!”, şi va fi televizată pe 18 iunie, la ora 8 pm, de postul MTV UK.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here