92 milioane lei în 2019 pentru instalarea de staţii de încărcare a autovehiculelor electrice

0
79

Operatorii economici pot accesa o schemă de ajutor de stat pentru construcţia, pe autostrăzi, drumuri naţionale şi europene, a instalaţiilor de alimentare pentru autovehicule electrice. Guvernul a aprobat miercuri bugetul alocat acestei scheme de ajutor de stat, în valoare de 250 de milioane de lei, din care 92 de milioane de lei pentru acest an, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Mediului, transmis AGERPRES. ‘Iată că România face încă un pas important către eco-mobilitate. Această schemă de ajutor de stat vine în completarea măsurilor pe care deja le-am luat în acest scop: cel mai consistent stimulent financiar din Europa pentru maşini electrice – 10.000 euro şi programul de finanţare pentru staţii de încărcare în reşedinţele de judeţ. Prin această nouă linie de finanţare, transportul electric pe distanţe lungi va deveni o realitate şi în România. După aprobarea acestui memorandum, estimăm că în toamnă vom lansa sesiunea de finanţare pentru acest nou program’, a declarat Graţiela Gavrilescu, viceprim-ministru şi ministrul Mediului.

Potrivit ministerului de resort, bugetul alocat schemei de ajutor de stat, pe parcursul celor şase ani de valabilitate, este de 250 milioane lei, iar alocarea aferentă anului 2019 este de 92 milioane lei. Schema se adresează unui număr de 600 potenţiali beneficiari, cu un număr mediu anual de 86 de beneficiari. Beneficiarii măsurii de finanţare sunt operatorii economici, ce activează în toate sectoarele/domeniile de activitate. În ceea ce priveşte durata schemei de ajutor de stat, aceasta va fi aplicată până la 31 decembrie 2025, perioadă în care pot fi selectaţi beneficiarii şi în care se pot semna contractele de finanţare nerambursabilă, plăţile în cadrul contractelor semnate urmând a se efectua până la 31 decembrie 2027. Fiecare instalaţie va avea două puncte de încărcare, cu o putere de peste 50 kw/punct.

Infrastructura de alimentare a autovehiculelor cu energie electrică se va amplasa pe autostrăzi, drumuri naţionale şi europene, la o distanţă de circa 100 km una de cealaltă. Această schemă de ajutor de stat va fi administrată de Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), iar aprobarea Ghidului de finanţare a programului se face prin Ordin al şefului autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here