GALERIE FOTO: Elevi de la CSEI „Elena Doamna“, premiați la Festivalul Naţional de Teatru de Păpuşi şi Pantomimă „Prichindeii Veseli“

0
172

Elevii de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă (CSEI) „Elena Doamna” din Focşani au participat, în perioada 6 – 9 iunie, la Festivalul Naţional de Teatru de Păpuşi şi Pantomimă „Prichindeii Veseli“, ediţia a XI-a, adresat copiilor cu deficienţe de auz, care s-a desfăşurat la Iaşi, în sala mare de spectacole a Ateneului „Radu Beligan”. Evenimentul a fost organizat de Liceul Tehnologic Special „Vasile Pavelcu” – Iaşi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi, Asociaţia Naţională a Profesorilor pentru elevii deficienţi de auz „Virgil Florea”, Asociaţia „Art Civica”, Asociaţia ,,ArtEd”, Asociaţia ,,Viaţa are prioritate”, Conex Distribution SA, Asociaţia ,,Helicomed”, Centrul Logopedic Interjudeţean Iaşi şi Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.

Conform informațiilor transmise de George Lefter, consilier educativî n cadrul CSEI Elena Doamna, elevii celor 12 şcoli speciale participante (din Iaşi, Timişoara, Vaslui, Oradea, Cluj, Buzău, Suceava, Focşani, Sibiu, Galaţi şi Bucureşti – 2 unități) au prezentat piese pe tema stabilită de organizatori, şi anume ,,Poveste despre prietenie”. Festivalul s-a desfăşurat pe trei secţiuni: teatru de păpuşi, pantomimă şi film, iar festivitatea de premiere a avut loc în sala ,,Iustin Moisescu” din cadrul Ansamblului Mitropolitan Iaşi.

La secţiunea Teatru de păpuşi, elevii de la CSEI ,,Elena Doamna” Iasmina Dobrea, Vivi Mizileanu, Ionel Ilie, Elena Balaban, Ovidiu Bahnea şi Federica Gîscă au prezentat povestea ,,Căsuţa din oală”, pentru care au primit premiul pentru cel mai bun scenariu. Pentru sceneta ,,Prieteni cu natura” prezentată la secţiunea pantomimă, precum şi filmul ,,Ridichea uriaşă”, micii artişti au fost răsplătiţi cu premiul pentru promovarea valorilor atitudinale. Prestaţia în cadrul celor trei secţiuni a fost apreciată de un juriu condus de prof. dr. Liana Maria Mitran – inspector general în Ministerul Educaţiei Naţionale, reprezentanţi ai Universităţii Naţionale de Artă ,,George Enescu”, Asociaţia ,,ArtEd”, Colegiul Naţional de Artă ,,Octav Băncilă”- Iaşi , DGASPC Iaşi şi Centrul Logopedic Interşcolar Iaşi.

În cadrul festivalului, profesorii au participat la Workshop-ul ,,Corpul vorbeşte – ascultaţi-l”, susţinut de lector universitar doctor Florentin Emanuel, iar elevii au participat la ateliere de dezvoltare personală şi activităţi sportive, un schimb de experienţă între elevii cu deficienţă de auz. Bucuria momentelor a fost completată cu vizitarea obiectivelor turistice din Iaşi, precum şi de o seară festivă, un bun prilej de a lega noi prietenii şi a schimba impresii. Elevii au fost coordonați de profesor psihopedagog Carmen Vasile şi pedagog şcolar Lenuţa Iancu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here