Fotbal: Meciul România – Norvegia, din preliminariile EURO 2020, se va juca pe Arena Naţională

0
162

Federaţia Română de Fotbal a comunicat UEFA că meciul dintre naţionalele României şi Norvegiei, din preliminariile EURO 2020, va avea loc pe Arena Naţională din Bucureşti, pe 15 octombrie, de la ora 21:45. Acesta va fi meciul cu numărul 8 al tricolorilor în actuala campanie de calificare la turneul final de anul viitor, găzduit în 12 oraşe europene, inclusiv la Bucureşti. Până în octombrie, România mai are programate două jocuri în ţară, ambele în septembrie. Pe 5 septembrie, de la ora 21:45, România va întâlni Spania, tot la Bucureşti, pe Arena Naţională, iar pe 8 septembrie, de la ora 19:00, va avea loc meciul România – Malta, la Ploieşti, pe stadionul ”Ilie Oană”.

Arena Naţională va găzdui patru partide de la EURO 2020, trei din grupa C (14, 18 şi 22 iunie 2020) şi o optime de finală (29 iunie 2020). În cazul calificării, naţionala României va juca cel puţin două partide din faza grupelor pe Arena Naţională. Naţionala României a terminat la egalitate cu Norvegia, vineri, la Oslo (2-2), iar luni seara a învins Malta cu 4-0, în deplasare, în Grupa F a preliminariilor EURO 2020.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here