Viitorul pachet legislativ european, noi posibilităţi de adaptare a luptei împotriva bolilor transmisibile la animale şi la om

0
51

Ministrul PSD al Agriculturii, Petre Daea, consideră că viitorul pachet legislativ european privind sănătatea animală, care va intra în vigoare în aprilie 2021, va crea noi posibilităţi de adaptare a luptei împotriva bolilor transmisibile la animale şi la om, dar va avea şi un rol important în asigurarea unor instrumente noi şi moderne în prevenirea şi controlul acestor boli.

Petre Daea a participat luni la Conferinţa la nivel înalt privind bolile transfrontaliere la animale, eveniment organizat în marja Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene. Obiectivul principal al conferinţei l-a constituit realizarea unui schimb de opinii şi bune practici, dar şi identificarea căilor eficiente de acţiune pentru viitor, în vederea păstrării sănătăţii animalelor şi a gestionării resurselor alimentare.

Subiectele abordate au vizat perspectiva fermierilor privind managementul riscului în bolile transfrontaliere, în vederea asigurării continuităţii activităţii, asistenţa FAO pentru statele afectate de bolile transfrontaliere, inclusiv Pesta Porcină Africană (PPA) şi Pesta micilor rumegătoare, punctul de vedere al UE privind bolile transfrontaliere la animale, rolul EFSA în sprijinirea Statelor Membre pentru a face faţă acestor epidemii, importanţa cooperării în cadrul bolilor transfrontaliere la animale, experienţa Statelor Membre în gestionarea bolilor transfrontaliere privind Gripa aviară, Pesta Porcină Africană, Pesta micilor rumegătoare şi implicaţiile economice ridicate ale bolilor transfrontaliere în Europa.

În discursul său, ministrul Agriculturii a subliniat că sănătatea animalelor şi managementul bolilor transfrontaliere sunt vitale pentru menţinerea unei agriculturi eficiente în Uniunea Europeană. Petre Daea a evidenţiat eforturile depuse de către Comisia Europeană, prin Direcţia Generală de Sănătate şi Siguranţă Alimentară, precum şi cele ale Organizaţiei Mondiale pentru Sănătate Animală şi ale Organizaţiei pentru Agricultură şi Hrană, accentuând importanţa cooperării şi colaborării la nivel continental, regional şi naţional, a structurilor veterinare în combaterea bolilor la animale.

Întregul articol pe https://bit.ly/2wL1rsO

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here