Pedeapsă sporită pentru vrânceanul care și-a FILMAT și ȘANTAJAT amanta; va trebui să plătească daune morale majorate

0
3869

Un bărbat din Suraia, judecat într-un dosar de violare a vieţii private şi şantaj, a fost condamnat de definitiv de magistrații Curții de Apel Galați. Instanța de fond, respectiv Judecătoria Focșani, l-a condamnat inițial la 9 luni şi 10 zile de închisoare cu suspendare sub supraveghere, el fiind obligat să-i achite persoanei vătămate suma de 5.000 lei, daune morale. Soluţia, care nu era definitivă a fost atacată, iar dosarul a ajuns la Curtea de Apel Galați. Aici, judecătorii au admis apelul părții vătămate, au mărit pedeapsa aplicată inculpatului, dar și cuantumul despăgubirilor la 20.000 lei.

„Admite apelul declarat de persoana vătămată (…). Desfiinţează în parte sentinţa penală (…) a Judecătoriei Focşani şi în rejudecare: Înlătură dispoziţiile privind soluţionarea laturii penale a cauzei. Condamnă pe inculpatul (…) la o pedeapsă de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de violare a vieţii private prev. de art. 226 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de violare a vieţii private prev. de art. 226 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. Condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracţiunii de şantaj prev. de art. 207 alin 1 şi 2 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală. În baza art. 38 Cod penal si art. 39 alin 1 Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, sporită la 2 ani şi 5 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani (…). Majorează cuantumul daunelor morale acordate părţii civile (…) de la 5.000 lei la 20.000 lei. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Respinge, ca fiind nefondat, apelul declarat de inculpatul (…) obligă pe inculpat la plata sumei de 1.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel către partea civilă (…). Definitivă”, au hotărât magistrații de la Galați.

Reamintim că la finele anului trecut, un bărbat de 48 de ani, din comuna Suraia, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Focşani pentru săvârşirea infracțiunilor de violare a vieţii private şi şantaj. Conform rechizitoriului, în cursul lunii septembrie a anului 2017, bărbatul a adus atingere fără drept vieţii private a unei persoane. Anchetatorii spuneau că acesta a înregistrat video o femeie, persoană vătămată în dosar, în timp ce întreținea relații sexuale cu el. Ulterior, el a trimis imaginile soțului persoanei vătămate, fără a avea acordul acesteia. Procurorii mai arătau în rechizitoriu că inculpatul ar fi ameninţat-o pe persoana vătămată cu darea în vileag a faptului că a întreţinut relaţii sexuale cu el, cu scopul de a dobândi în mod injust, pentru sine, un folos nepatrimonial, constând în întreţinerea altor relații intime cu persoana vătămată.

Din declaraţiile persoanelor implicate, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt: în luna septembrie a anului 2017, femeia a intrat în dialog cu inculpatul, pe o reţea de socializare, pe tema unui anunţ de angajare. Discuţiile purtate de cei doi nu s-au concretizat iniţial. După o vreme, inculpatul a contactat-o pe persoana vătămată şi i-a cerut să vină la locuinţa lui pentru a-i prezenta nişte produse cosmetice, el fiind distribuitor. Femeia a acceptat invitaţia şi a mers la locuinţa inculpatului. După vizita făcută acasă la bărbat, discuţiile dintre cei doi au continuat pe reţeaua de socializare, iar la un moment dat bărbatul i-a propus femeii să se întâlnească, motivând că îi place fizicul ei, asigurând-o totodată că nimeni nu va şti de întâlnirile lor.

Astfel, inculpatul şi persoana vătămată s-au întâlnit de mai multe ori la locuinţa lui din Suraia, unde au întreţinut relaţii sexuale. Fără ca femeia să ştie, inculpatul a înregistrat partidele de amor cu un telefon mobil, după cum a afirmat chiar el în faţa anchetatorilor. Ulterior, persoana vătămată a refuzat să se mai întâlnească cu inculpatul, invocând diferite motive. Atunci, el a informat-o pe femeie că toate întâlnirile dintre ei au fost înregistrate. Pentru a fi crezut, el i-a trimis persoanei vătămate o parte din înregistrările făcute. Totodată, a ameninţat-o pe aceasta că dacă nu va continua să se vadă cu el îi va trimite filmuleţele şi soţului ei.

Întrucât persoana vătămată nu a cedat presiunilor, în luna octombrie a anului 2017, incupatul i-a trimis trei clipuri video soţului femeii. Inculpatul le-a declarat anchetatorilor că i-a dat femeii o sumă de bani la prima întâlnire, apoi ea i-ar mai fi cerut, dar nu a mai primit nici un leu. La audieri inculpatul a recunoscut faptele şi a spus că a procedat aşa pentru că ar fi vrut să demonstreze care este profilul moral al femeii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here