GALERIE FOTO: Motocicliștii clubului ACS Odobești – premii importante pe circuitul de la Adâncata

0
178

Practicanții sportului cu motoare de la ACS Odobești s-au remarcat în cadrul competiției Cupa Moto RC, etapa a 3-a ce s-a desfășurat în perioada 7-9 iunie pe circuitul de la Adâncata din județul Ialomița. Clubul ACS Odobești secția moto a participat la mai multe categorii obținând diferite premii precum și experiența ce le va fi de folos la următoarele concursuri. Clasamentul se prezintă astfel:

Florin Bîrlădeanu a obținut locul II la categoria Stock 600 și locul I în clasamentul general Moto RC. Pe Florin Bîrlădeanu l-am cunoscut în anul 2017, atunci când am realizat un interviu din care am aflat de unde a pornit pasiunea pentru motociclete, care au fost premiile câștigate de-a lungul timpul și care sunt planurile sale de viitor. Dacă doriți să (re)citiți articolul, accesați linkul următor – https://bit.ly/2IKjKUX.

Înainte de a începe cursa, acesta a acordat un interviu pentru Telekom Sport în care spunea că este foarte optimist și speră să fie la înălțime chiar dacă circuitul este unul nou. „Sunt foarte optimist. În primele două etape am avut puțin noroc că m-am calificat pe prima poziție. Distracția este pe cinste după cum bine știm toți și sper să dau tot ce e mai bun deși circuitul este cu totul nou, sunt alte abordări, alte viraje și alergăm în sens antiorar“ . Comentatorii Telekom Sport au transmis live acest concurs și l-au descris pe Florin drept un „un pilot foarte rapid cu destulă experiență“ .

Marius Florin Iliescu a obținut locul 4 la categoria Rookies 600 și așa cum îl descrie Georgian Mocanu- președintele ACS Odobești, este „un talent care promite multe rezultate frumoase și avem încredere în el“.

Singura prezență feminină de pe circuit a fost Daria Gănescu, o vrânceancă ce a concurat la categoria Rookies 600 și a obținut locul 9, dar de admirat este faptul că aceasta a concurat cu o motocicletă de 250 cc și a obținut rezultate destul de bune.

Bogdan Buleandra a concurat la categoria Stock 1000 și a obținut locul 10, unde a făcut spectacol cu multe depășiri.

Trifan Iulian nu a putut intra în cursa din cadrul categoriei Stock 1000 deoarece a avut probleme mecanice în timpul antrenamentelor, dar Georgian Mocanu – președintele ACS Odobești spune despre acesta că „este un pilot care va aduce multe rezultate frumoase“.

Petrovici Liviu era la conducerea plutonului la categoria Stock 600 dar cu 3 ture înainte de Finish motorul a cedat și a abandonat cursa. „Dorim să mulțumim Primăriei Odobești pentru susținere și sponsorilor care au fost alături de noi. Acest fenomen este în continuă creștere și ne bucură acest lucru. Ne dorim să vină alături de noi cât mai mulți pasionați ai sportului cu motor, în curând vom crea o echipă de juniori“, a transmis Georgian Mocanu, președintele clubului ACS Odobești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here