NASA va permite prezenţa turiştilor pe Staţia Spaţială Internaţională începând din 2020

0
28

Agenţia spaţială americană (NASA) a anunţat vineri că va permite turiştilor şi companiilor să utilizeze Staţia Spaţială Internaţională (ISS) începând de anul viitor, relatează AFP. „NASA va deschide Staţia Spaţială Internaţională pentru oportunităţi de afaceri”, a declarat Jeff DeWitt, directorul financiar al agenţiei spaţiale americane, la New York. „NASA va autoriza până la două misiuni scurte ale unor astronauţi privaţi pe an”, a declarat Robyn Gatens, un responsabil al NASA care administrează ISS.

Agenţia spaţială americană a precizat că este vorba despre sejururi de până la 30 de zile, ceea ce înseamnă că în jur de zece astronauţi privaţi ar putea rămâne la bordul ISS în fiecare an. Aceşti „astronauţi privaţi” vor fi transportaţi exclusiv de cele două companii care în prezent dezvoltă vehicule pentru NASA: SpaceX, cu capsula Crew Dragon, şi Boeing, care construieşte capsula Starliner. Aceste companii vor alege clienţii şi vor încasa bani pentru călătorie, care va fi partea cea mai scumpă a aventurii: circa 58 milioane de dolari pe călătorie dus-întors, care este tariful mediu ce va fi perceput de NASA pentru a transporta astronauţi.

Turiştii vor plăti NASA pentru şederea pe orbită, pentru hrană, apă şi întregul sistem de susţinere a vieţii de la bord. „Va costa circa 35.000 de dolari pe noapte, de astronaut”, a spus Jeff DeWit. ISS nu aparţine doar NASA: staţia a fost construită împreună cu Rusia din 1998, şi alte state participă şi trimit astronauţi, însă Statele Unite deţin şi controlează majoritatea modulelor. Aceşti turişti spaţiali nu vor fi însă primii: omul de afaceri american Dennis Tito a fost primul, în 2001. El a plătit Rusiei circa 20 de milioane de dolari la acea vreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here