CFR va moderniza gările din Adjud și Mărășești

0
1006

Compania CFR SA va reabilita și moderniza cu fonduri europene stațiile de cale ferată din Adjud și Mărășești. Lucrările la cele două gări sunt parte a unui proiect amplu care vizează modernizarea a 47 de staţii de cale ferată, inclus în Programul Operaţional Infrastructură Mare. În prima etapă au fost lansate licitațiile în vederea elaborării studiilor de fezabiliatte pentru primele 24 staţii de cale ferată, aflate pe raza judeţelor Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Olt, Dolj, Teleorman, Buzău, Bacău, Brăila, Galaţi, Vrancea, Constanţa şi Călăraşi. Valoarea costurilor estimate pentru elaborarea studiilor de fezabilitate aferente celor 24 staţii de cale ferată este de 9,7 milioane lei, fără TVA.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, Sucursalele Regionale de Căi Ferate Cluj, Craiova, Constanţa şi Galaţi au lansat procedurile de licitaţie pentru elaborarea studiilor de fezabilitate pentru următoarele 24 staţii de cale ferată: Satu Mare, Baia Mare, Jibou, Dej Călători, Beclean pe Someş, Valea lui Mihai, Carei, Salonta, Târgu Jiu, Alexandria, Caracal, Filiaşi, Roşiori Nord, Piatra Olt, Mangalia, Neptun (Hc), Costineşti Tabără, Ciulniţa, Râmnicu Sărat, Adjud, Comăneşti, Făurei, Tecuci şi Mărăşeşti. CFR precizează că obiectivele prevăzute în elaborarea studiilor de fezabilitate au drept scop asigurarea unor servicii de calitate într-un spaţiu modern, adaptat cerinţelor pieţei şi nevoilor călătorilor, cu accent deosebit pe:

– modernizarea și repararea clădirilor de călători, inclusiv facilități pentru persoanele cu mobilitate redusă;

– înălțarea peroanelor în conformitate cu standardele europene, modernizarea copertinelor, a liniilor din stații, pasajelor, pasarelelor şi asigurarea accesului la peroanele intermediare;

– asigurarea sistemelor de ventilație şi încălzire, montarea de panouri fonoabsorbante

– modernizarea echipamentelor de telecomunicaţii şi de informare a publicului călător;

– înlocuirea instalaţiilor electrice, sanitare şi termice şi refacerea sistemului de drenaj;

– asigurarea elementelor de siguranţă în staţii, prin construirea unor rampe speciale pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi, balustrare, garduri de siguranţă între liniile din staţii etc.

Amintim că, la Mărășești, clădirea Gării este încadrată ca monument istoric și, conform Legii privind protejarea monumentelor istorice, are nevoie de avizul Direcției pentru Cultură la realizarea lucrărilor. Anul trecut a fost acordat acest aviz pentru realizarea lucrărilor de reparații și igienizare. Astfel, documentația prevăzută de lege pentru obținerea avizului a fost depus de Compania CFR, a fost analizată de specialiștii Comisiei Zonale a Monumentelor istorice 5 Iași în cadrul ședinței din luna septembrie 2018. „Demersul proprietarului monumentului istoric vine ca urmare a inspecțiilor efectuate de agenții constatatori din cadrul Direcției Județene pentru Cultură Vrancea și a măsurilor dispuse prin procese-verbale de constatare. Conform constatărilor, monumentul istoric se află într-o stare avansată de degradare, fiind imperios necesar ca proprietarul să ia măsurile ce se impun pentru efectuarea lucrărilor necesare conservării monumentului istoric, obligație prevăzută în sarcina sa atât în Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cât și în ”Obligația privind folosința monumentului istoric””, a precizat directorul Direcției pentru Cultură, Traian Negulescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here