Angajatul unei instituţii din Focşani, trimis în judecată după ce a obținut daune morale în baza unei adeverințe false

0
2148

Un bărbat de 64 de ani, din Mărăşeşti, angajat al unei instituţii din Focşani la momentul comiterii faptei, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals. Conform rechizitoriului, el a folosit o adeverinţă falsificată emisă de instituţia la care lucra, prin care iniţial era atestată calitatea de angajat al unității, ulterior înscrisul falsificat cuprinzând aspecte legate de starea emoţională a inculpatului, ce ar fi condus la neîndeplinirea sarcinilor de serviciu. Procurorii arată în rechizitoriu că inculpatul a folosit înscrisul la un proces civil.

În rechizitoriu se arată că printr-o cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Focşani, inculpatul a cerut obligarea unui bărbat la plata sumei de 15.000 lei, cu titlu de daune morale, reprezentnd echivalentul prejudiciului de imagine suferit ca urmare a formulării de către persoana vătămată împotriva inculpatului din acest dosar a unei plângeri penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt. În susţinerea acţiunii civile, inculpatul a depus la instanţă o adeverinţă din care reieşea faptul că este conducător auto în cadrul instituţiei din Focşani, iar în perioada iulie – septembrie 2016 a fost într-un blocaj emoţional foarte puternic, chiar la pragul neîndeplinirii sarcinilor de serviciu.

Instanţa a admis cererea formulată de inculpat, obligând persoana vătămată să-i achite suma de 15.000 lei cu titlul de daune morale. În urma verificărilor efectuate a reieşit faptul că în luna ianuarie 2017, mai mulţi angajaţi ai instituţiei din Focșani, printre care şi inculpatul, au solicitat eliberarea uni edeverinte de salariat ce le erau necesare la instanţa de judecată într-un proces privind drepturile salariale. Pe 30 ianuarie 2017, inculpatului i s-a eliberat o adeverinţă în care se preciza că este angajatul instituţiei, ce funcţie are, dar şi clasa de salarizare şi gradaţia.

La audieri, persoana care a fost obligată să-i plătească inculpatului despăgubirile a declarat faptul că în cursul anului 2015 a achiziţionat de la inculpat o maşină şi a primit doar o cheie. La scurt timp, din maşină i-au dispărut mai multe documente, motiv pentru care a făcut plângere. Ulterior, el a fost dat în judecată, pe cale civilă, de către inculpat, care i-a cerut suma de 15.000 lei ca despăgubiri morale pentru prejudiciul de imagine ce i s-a cauzat prin formularea plângerii pentru furtul documentelor. În cadrul procesului, inculpatul a depus la instanţă o adeverinţă ce părea a fi emisă de instituţia la care era angajat, din care reieşea faptul că acesta ar fi suferit un blocaj emoţional în urma formularii acelei plângeri. Instanţa a obligat persoana vătămată la plata sumei de 15.000 lei către inculpat, reprezentând despăgubiri morale.

Ulterior, persoana vătămată a solicitat informaţii de la instituţie şi a aflat că pe 30 ianuarie 2017, a fost eliberată către inculpat o adeverinţă, dar cu un alt conţinut. Din acest motiv persoana vătămată a considerat că inculpatul a falsificat acea adeverinţă , după care a folosit-o la instanţa de judecată. Apoi, la dosarul trimis acum în instanţă a ajuns o copie conformă cu originalul a adeverinţei din care reieşea că inculpatul este angajatul instituţiei şi pe ce post, nicidecum altceva. Astfel, s-a putut constata că adeverinţa a fost falsificată, în sensul că lipsea antetul unităţii, modul de completare nu corespundea cu standardul, lipseau nişte semnături, numele directorului unităţii nu era corect, iar semnătura nu era a sa.

Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei, în totală contradicţie cu probatoriul administrat în cauză, spun procurorii în rechizitoriu. El a declarat că lucrează în cadrul instituţiei de mai bine de 10 ani. Legat de conflictul cu persoana vătămată, a spus că în 2013 a împrumutat de la tatăl acesteia o sumă de bani, înţelegându-se cu acesta să îi returneze bani în plus, însă cel care l-a împrumutat i-ar fi spus că vrea să îi dea maşina pe care inculpatul o avea, pe motiv că nu a respectat condiţiile înţelegerii verbale. Inculpatul a susţinut că a fost de acord cu solicitarea şi s-a făcut un contract de vânzare cumpărare, ocazie cu care a mai primit suma de 1.200 euro, rămânând să mai primească o diferenţă în zilele următoare. Cu această ocazie, inculpatul spune că i-a dat persoanei vătămate ambele chei. După ceva timp, inculpatul spune că a fost chemat la sediul postului de poliţie din localitatea de domiciliu a tatălui persoanei vătămate, unde i s-a adus la cunoştinţă că împotriva sa a fost formulată o plângere cu privirea la sustragerea unor documente.

Pe motiv că membrii familiei persoanei vătămate ar fi avut un comportament necorespunzător față de el, inculpatul a spus că în luna mai 2016 a deschis un proces civil în care a solicitat daune morale. A adăugat că în ianuarie 2017 a făcut cerere la instituţia la care lucra prin care a solicitat eliberarea unei adeverinţe de salariat din care să reiasă starea sa psihică din acea perioadă, adeverinţă pe care a primit-o. A adăugat că citind adeverinţa şi constatând că nu conţine ceea ce el dorea, a mers la secretara instituţiei şi i-a spus că nu este completată corespunzător. Secretara i-ar fi spus că îi va întocmi o nouă adeverinţă. Bărbatul a mai afirmat că a primit adeverinţa după câteva zile, care era completată în modul dorit de el. Bărbatul a spus că adeverinţa pe care a depus-o la instanţă nu este un fals şi că este documentul eliberat de instituţia la care lucrează şi consideră că cineva a vrut să-i facă rău.

Procurorii arată în rechizitoriu că în cauză s-a făcut şi o constatare criminalistică din care a reieşit că semnătura de la rubrica Director executiv nu este a şefului instituţiei. Barbatul a fost cercetat şi pentru fals material în înscrisuri oficiale, dar nu şi trimis în judecată, el urmând să fie tras la răspundere doar pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here