Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Ticu Costandache a depus jurământul ca prefect de Vrancea

Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Adrian Petcu l-a învestit, ieri, în funcția publică de prefect al județului Vrancea, pe Ticu Costandache. Evenimentul festiv a avut loc în Sala de ședințe a Instituției Prefectului, care a fost plină cu invitați, membrii Colegiului prefectural și salariați ai prefecturii. La eveniment au fost prezenți și vicepreședinții Consiliului Județean, Ionel Cel Mare și Dănuț Cristian, precum și primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă. Emoționat, noul prefect, Ticu Costandache, a amintit că este nevoie de muncă în echipă pentru a realiza obiectivele asumate, aplicarea legii și bine public.„Revin cu emoție în această clădire în care, timp de 30 de ani, m-am dedicat activităților specifice administrației publice județene. Am intrat în această clădire când aveam 27 de ani și am plecat în 4 august 2014, când aveam 57 de ani. Astăzi, mai mult ca oricând, sunt onorat de încrederea acordată, iar modul meu de a răspunde este acela că îmi voi asuma această responsabilitate. Voi munci, împreună cu dumneavoastră, pentru că eu cred că nu putem realiza nimic fără să fim o echipă. Îmi doresc și sper ca, împreună, să fim o echipă, pentru că nu cunosc pe nimeni care să fi reușit să-și facă datoria de unul singur mai ales când este vorba despre aplicarea legii și binele public. Doamnelor și domnilor colegi, vă asigur de permanenta mea colaborare și disponibilitate și vă rog și pe dumneavoastră să faceți la fel. Doar împreună ne vom face datoria așa cum trebuie și vă asigur că voi respecta jurământul depus“, a declarat, emoționat, prefectul județului, Ticu Costandache.

Alături de noul prefect s-a aflat fiul fostului primar al comunei Vintileasca, Cristian Spătaru, pe care Ticu Costandache l-a prezentat ca „băiatul meu de suflet”. Dintre invitați au luat cuvântul vicepreședintele Ionel Cel Mare și inspectorul șef al Gărzii Forestiere Focșani, Ionică Cherciu. Acesta a menționat că este pentru a doua oară când un silvicultor ocupă o funcție importantă în administrația județeană, după regretatul vicepreședinte al Consiliului Județean, Mircea Diaconu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?