GALERIE FOTO: Peste 60 de profesori de istorie au participat la seminarul „Vrancea, pagini de istorie românească”

0
268

Evenimentul „Vrancea, pagini de istorie românească”, organizat și găzduit de Consiliul Județean Vrancea, joi, 6 iunie, s-a bucurat de prezența a peste 60 de profesori de istorie din județ. Seminarul a fost susținut de personalități în domeniile istoriei și educației, repectiv: domnul Cosmin Popa (membru al Academiei Române și cercetător științific principal, doctor la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” din București.) și doamna Gabriela Bărbulescu (psiholog școlar, metodist, formator național pentru formarea continuă a cadrelor didactice, mentor pentru practica pedagogică și autor de manuale școlare), care au abordat tema „Centenarul Marii Uniri. Bilanțul unui veac de istorie” și au vorbit despre metodica predării disciplinei istorie, adaptată profilului actual al elevilor de gimnaziu și de liceu.

Și pentru că este al doilea eveniment dedicat „Anului Cărții”, președintele Marian Oprișan a oferit fiecărui profesor de istorie prezent la seminar cartea „1000 de ani de cultură și civilizație românească. O istorie în imagini” și o diplomă de participare din partea Asociației EFECT.

În continuarea evenimentelor dedicate Anului Cărții în Vrancea, la finalul seminarului a fost lansată următoarea provocare: culegerea „Legendelor uitate ale Vrancei” de către elevii de gimnaziu și crearea de filmulețe cu aceeași temă de către elevii de liceu, sub coordonarea profesorilor de istorie prezenți astăzi la seminar.

„Vrancea, pagini de istorie românească” face parte dintr-un amplu proiect dedicat tinerilor, inițiat și promovat de Marian Oprișan, președintele Consiliului Județean Vrancea. Manifestările, care se desfășoară pe parcursul Anului Cărții în România, au debutat în luna mai cu evenimentul „Liniște, la Balada se citește!”, dedicat cărții și lecturii și vor continua cu alte activități organizate de CJ Vrancea pentru tineri și mentorii lor.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here