Un șofer și-a CONDUS PRIETENUL SPRE MOARTE cu viteză și… alcool

0
11722

Un bărbat de 30 de ani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere sub influența băuturilor alcoolice. Accidentul în care a fost implicat, având calitatea de conducător auto și care s-a soldat cu moartea unui bărbat de aceeași vârstă, a avut loc în noaptea de 26 spre 27 decembrie 2016, pe DN 24, respectiv drumul care leagă Tișița de Cosmești.

Conform rechizitoriului prin care s-a dispus trimiterea în judecată a șoferului, pe fondul neatenției în conducere, a vitezei și consumului de alcool, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și s-a răsturnat cu autoturismul în afara părții carosabile. Ocupantul din dreapta, care nu avea cuplată centura de siguranță, a fost proiectat afară din autoturism, suferind multiple leziuni care au condus la deces. Și șoferul a fost rănit. El a ajuns la spital și a fost internat câteva zile, recuperarea, respectiv între 50 și 55 de zile, fiind continuată acasă. La momentul producerii accidentului, conducătorului auto i-au fost recoltate probe de sânge, iar rezultatul a arătat că acesta era băut. Rezultatul alcoolemiei a fost de 1,15 grame la mie alcool pur în sânge. Din anchetă a rezultat că în seara zilei dinaintea accidentului șoferul, sora sa, o altă fată, dar și bărbatul care a murit au plecat din Tecuci cu mașina și au venit la discotecă la Păunești. La venire, mașina a fost condusă de sora inculpatului, întrucât acesta consumase alcool.

Ajuns la club, șoferul a continuat să consume alcool. La un moment dat, inculpatul și victima au hotărât să plece din club, întrucât au existat niște conflicte, lucru care s-a și întâmplat. Astfel, pe drumul de întoarcere către Tecuci, șoferul care era băut și mergea cu viteză nu a mai putut stăpâni mașina și a ajuns cu ea pe câmp.

La audieri inculpatul a recunoscut faptele, iar membrii familiei victimei au declarat că se vor constitui părți civile cu sume pe care le vor preciza la instanță.

La momentul producerii accidentului, polițiștii spuneau că în mașina condusă de bărbatul trimis acum în judecată s-au găsit două sticle cu alcool, una cu vodka, iar cealaltă cu șampanie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here