„Trasabilitatea produselor între teorie și practică”-concurs organizat la Colegiul Ion Mincu

0
102

Miercuri, în biblioteca Colegiului Tehnic „Ion Mincu”, a fost organizat concursul „Trasabilitatea produselor între teorie și practică”. Aceasta este activitatea principală a proiectului regional cu același nume, înscris în CAER 2019 la poziția 2170. Producerea de servicii și produse alimentare sănătoase, păstrarea, servirea și consumul acestora este în egală măsură o cerință permanentă la nivel global, impunându-se cunoașterea și respectarea legislației internaționale privind calitatea produselor și siguranța alimentară. În procesarea alimentelor, trasabilitatea reprezintă cunoașterea și respectarea principiilor de bază în producerea, prepararea, gestionarea și servirea produselor alimentare.

Concursul constă în prezentarea de către elevi, sau grupuri de elevi, a unor lucrări cu caracter științific legate de traseul unui produs de la recoltare, concepere, procesare, până la servire și gestionare. El a fost cu participare directă și indirectă. Elevi de la licee din mai multe județe au trimis lucrări, participând în mod indirect. Profesori și elevi din Focșani și din județ au venit pentru a-și prezenta lucrările în fața juriului, format din cadre didactice de la Colegiul Mincu. Lucrările au fost jurizate pe două secțiuni: 1-Trasabilitatea produselor și serviciilor și 2-Idei inovatoare în domeniul produselor și serviciilor.

Dintre temele lucrărilor prezentate menționăm: trasabilitatea la fabricarea pâinii, a produselor din carne, a produselor lactate, înghețatei sau a produselor turistice, dieta mediteraneană, delicii din dovleac, beneficiile consumului de nuci, sucul de mere, etc. Un moment deosebit l-a constituit prezentarea lucrării „Braga-băutura sultanilor”, realizată de elevii Nucă Crina și Voicu Alin de la Liceul Tehnologic Odobești, coordonați de d-na prof. Nina Racheru, care au oferit juriului și elevilor prezenți o sticlă cu această băutură. „Proiectul actual îmbină noțiunile teoretice și practice din domenii diferite, le reunește și le aduce în atenția elevilor printr-o temă comună de studiu și cercetare. El urmărește dezvoltarea în rândul elevilor a unor competențe similare cu cele prevăzute în programele de specialitate, cât și dobândirea de noi cunoștințe prin împărtășirea reciprocă a informațiilor între elevii de la specialități diferite.”-prof. Rodica Apostu

Prof. Cezarina Nicodei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here