Slujbă de pomenire la troița din Cotești

0
66

Primăria Cotești, în parteneriat cu Școala „Victor Slăvescu” din localitate și Asociația Cultul Eroilor Vrancea organizează astăzi, de Ziua Înălțării, în satul Valea Cotești, o ceremonie a eroilor Patriei la troița ridicată în urmă cu 5 ani. În cadrul manifestărilor, slujba religioasă va fi oficiată de preotul din localitate, alăturându-se și elevii școlii „Victor Slăvescu” Cotești și oficialitățile locale.

Activitatea va începe la ora 13.00 și se va încheia cu un program artistic, recitări și cântece patriotice, susținut de elevii școlii din localitate. Cu acest prilej, primarul comunei, Dorel Bolovan, îi va înmâna căpitanului Ștefan Jurja o diplomă de excelență, la împlinirea vârstei de 65 ani. De menționat că ridicarea troiței a fost făcută la inițiativa căpitanului Ștefan Jurja, cavaler al Ordinului „Ştefan cel Mare”, distins cu medaliile „Vulturul de Aur” şi „Crucea memoriei“, eroul Republicii Moldova.

Profesorul Ștefan Neagu speră că toți invitații vor fi prezenți la această manifestare „care adună an de an, de Înălțare, pe cei care luptă pentru binele țării și luptă pentru unirea Basarabiei cu România, neuitându-ne eroii care s-au jertfit pentru țară și pentru care este organizată manifestarea de astăzi“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here